Serghei Lavrov a sfidat ONU. A venit târziu şi a fugit ca să nu audă cum e condamnată Rusia. Kuleba: "Diplomaţii ruşi fug la fel de repede ca soldaţii ruşi"
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sosit cu întârziere la întâlnirea de la ONU și a plecat imediat ce s-a adresat consiliului timp de 20 de minute. A negat că Rusia a comis crime de război și a dat vina pe Ucraina și pe susținătorii săi occidentali pentru conflict. Lavrov a părăsit imediat ședința Consiliului de Securitate al ONU, în timp ce ministrul britanic de Externe James Cleverly acuza Rusia de minciună. "Observ că diplomații ruși fug aproape la fel de repede ca soldații ruși" a reacţionat Dmitro Kuleba.
De Redactia Observator la 23.09.2022, 12:12Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a părăsit o ședință a consiliului de securitate al ONU după ce a acuzat Occidentul că înarmează Ucraina cu unicul obiectiv de a slăbi Rusia, iar astfel SUA şi Europa devin parte în conflict. Lavrov a întârziat aproape 90 de minute la ședința consiliului de securitate și a părăsit sala imediat ce a terminat de vorbit. Ministrul de externe al Marii Britanii, James Cleverly, care s-a adresat consiliului după Lavrov, a declarat că ţara sa va sprijini Ucraina cât va fi nevoie.
James Cleverly a transmis că Rusia încercă să "arunce vina pe cei care impun sancțiun" și că "în fiecare zi, consecințele devastatoare ale invaziei ruse devin tot mai clare”. Oficialul britanic a trimis săgeţi şi către Lavrov: "A părăsit sala, nu sunt surprins. Nu cred că domnul Lavrov vrea să audă condamnarea colectivă a acestui consiliu."
O reacţie ironică după plecarea lui Lavrov a avut şi ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba: "Observ că diplomații ruși fug aproape la fel de repede ca soldații ruși.” La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU au mai fost prezenţi şi omologii săi ce reprezintă principalele puteri ale lumii, inclusiv secretarul american de stat Antony Blinken.
Şeful diplomaţiei ruse nu a făcut în intervenţia sa nicio menţiune despre decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a mobiliza 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele ce participă la agresiunea începută în februarie contra Ucrainei, dar a criticat dur sprijinul militar pe care SUA, Marea Britanie şi state membre ale UE îl oferă Kievului.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 211 LIVE TEXT. Lavrov acuză Occidentul, la ONU, că a tolerat atacurile Ucrainei în...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 212 LIVE TEXT. Cine nu votează la aşa-zisele referendumuri din Lugansk, Doneţk,...
- Ruşii descoperă că Putin a minţit şi că mobilizarea este "100% generală". Sunt chemaţi la război mineri,...
"Această politică presupune o participare directă a Occidentului în conflict şi îl transformă în parte a conflictului", a insistat şeful diplomaţiei ruse. Conform acestuia, în Ucraina trupele ruse se confruntă "nu doar cu formaţiunile neonaziste ale regimului de la Kiev, ci şi cu maşinăria militară a Occidentului colectiv". Mai mult, Lavrov a acuzat Kievul de "tactici teroriste", precum folosirea populaţiei civile ca "scuturi umane", şi a estimat că Ucraina a devenit sub conducerea preşedintelui Volodimir Zelenski un "stat complet totalitar".
În acest timp, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat împotriva convenirii unui armistiţiu între Rusia şi Ucraina, motivând că singura opţiune pentru ca acest război să se încheie este ca Rusia să pună capăt invaziei. Ea a făcut această afirmaţie într-un discurs susţinut la Universitatea Princeton, unde a venit în cadrul programului său stabilit cu ocazia prezenţei în SUA la Adunarea Generală a ONU.
"Ştiu că unii cer o încetare a focului, dar realitatea este că dacă Rusia încetează să lupte, nu va mai fi război în Ucraina. Dar dacă Ucraina încetează să lupte, nu va mai exista Ucraina", a apreciat Ursula von der Leyen, adăugând că armata ucraineană a făcut "progrese impresionante, eliberând multe sate şi oraşe", iar "aceasta necesită consolidare".