Antena LIVE

Curs valutar

Video

Siria îndrăzneşte să viseze din nou, după căderea lui Assad. "Este o fericire imensă, uriașă"

Siria îndrăzneşte să viseze din nou. Prima zi de vineri de rugăciune fără Bashar al-Assad la putere a însemnat libertate. După mai bine de cinci decenii de dictatură, sirienii au ieşit în pieţe şi pe străzi să sărbătorească ''Ziua Victoriei''. În acelaşi timp, zeci de mii de familii încă îi caută pe cei dragi, dispăruţi în anii de teroare. 

De la 14.12.2024, 09:48
WhatsApp
Vezi și:

A fost mare sărbătoare pe străzile din Damasc. Pentru prima dată în mai bine de 50 de ani, sirienii învaţă să fie liberi, din nou. "Nici nu pot descrie ce se întâmplă acum. Este o fericire imensă, uriaşă, pe care o trăim cu toţii. Nu ne-am mai simţit aşa de mult timp", a spus un localnic.

Prima zi de vineri de rugăciune fără Bashar al-Assad la putere a fost numită de sirieni o zi a victoriei. "Acum suntem una dintre cele mai fericite ţări de pe planetă. Jur, nu am mai pus piciorul în această moschee din 2011", a mărturisit un credincios.

"Eliberarea Siriei nu înseamnă doar dispariţia tiranului şi a grupului său, ci şi instaurarea unui stat al justiţiei, demnităţii, libertăţii şi mândriei, precum şi protejarea drepturilor", a spus Mohammed Al-Bashir, premierul interimar al Siriei.

Momente de sărbătoare în Siria. Pe seară, cerul a fost luminat de un spectacol de artificii

Pe acelaşi subiect

Nou Guvern din Siria a suspendat Parlamentul şi Constituţia pentru o perioadă de trei luni. Motivul este că actuala Constituţie, care datează din anul 2012 nu specifică faptul că islamul este religia de stat a ţării. 

Regimul Assad a fost doborât în doar 12 zile, după 13 ani de război civil. Fuga lui Bashar al-Assad pune capăt unui război care a ucis jumătate de milion de oameni şi care a provocat una dintre cele mai mari crize ale refugiaţilor.

Viitorul spre care privesc sirienii este însă unul incert. Rebelii care au preluat puterea sunt conduși de alianța islamistă Hayat Tahrir al-Sham, care a avut legături strânse cu Al Qaida, împreună cu un grup de miliții siriene numit Armata Națională Siriană, susţinută de Turcia. Jurnaliştii de la The Guardian scriu că Rebelii sirieni au pus la cale timp de un an complotul care a dus la căderea regimului Assad. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

siria revolutie bashar al assad
Întrebarea zilei
Ultimele studii arată că 50% dintre angajaţi vor trebui să-şi găsească alt job din pricina AI până în 2030. Credeţi că e posibil?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025