Stare de asediu în Libia: Până la 2.000 de oameni ar putea fi morți, mulți târâți de șuvoaie spre Mediterană, în urma ciclonului Daniel
Ciclonul Daniel s-a mutat din sudul Europei în estul Libiei, unde a ucis cel putin 200 de persoane. Fenomenul extrem, din punct de vedere al ploilor torenţiale, a provocat nu doar inundaţii devastatoare, dar a afectat şi infrastructura ţării africane. Oficialii libieni au declarat stare de asediu încă de duminică după-amiază, după ce un oraş cu peste 100.000 de locuitori, aflat la 90 de kilometri de capitala Tripoli, a fost traversat de o viitură. Ciclonul Daniel a lovit, săptămâna trecută, Grecia, Turcia şi Bulgaria.
De Redactia Observator la 12.09.2023, 08:47Există temeri că până la 2.000 de persoane au murit în Libia după ce furtuna mediteraneeană Daniel a provocat inundaţii devastatoare care au măturat cartiere întregi şi au distrus case în mai multe oraşe de coastă din această ţară nord-africană, a declarat luni unul dintre liderii libieni citat de Associated Press.
Bilanţul confirmat al victimelor inundaţiilor din weekend se ridică la 38 de morţi, potrivit autorităţilor sanitare. Însă acest bilanţ nu includea victimele de la Derna, cel mai grav afectat oraş, care a devenit inaccesibil. Anterior, un purtător de cuvânt al executivului care funcţionează în estul ţării anunţase un bilanţ de cel puţin 150 de morţi, transmite News.ro.
Furtuna Daniel face ravagii în Libia. Imagini apocaliptice în Derna
Înregistări realizate de locuitorii din Derna şi postate online arată scenele unui dezastru major în acest oraş de coastă. Zone întregi cu blocuri de locuinţe au fost măturate de-a lungul Wadi Derna, un râu care coboară din munţi prin centrul oraşului. Clădiri de apartamente cu mai multe etaje, care altădată se aflau la mare distanţă de râu, s-au prăbuşit parţial în noroi.
- "În 20 de minute apa deja avea jumătate de metru". Drama românilor blocaţi cu maşinile pe străzile din Grecia,...
- O româncă din Grecia a rezistat 5 zile, între puhoaie, datorită singurul magazin deschis în Volos: "Ne-au dat...
- Hong Kong, lovit de cea mai mare furtună din ultimii 140 de ani. A fost emis cod negru
Într-un interviu telefonic acordat luni postului de televiziune al-Masar, prim-ministrul Ossama Hamad al guvernului din estul Libiei a declarat că se teme că în Derna au murit 2.000 de persoane, iar alte mii sunt considerate dispărute. El a spus că Derna a fost declarată zonă calamitată.
Derna, localitatea care a fost cel mai grav afectată, a devenit inaccesibilă, iar presa locală susţine că situaţia de acolo este catastrofală, fără electricitate sau comunicaţii. Imaginile care circulă pe reţelele sociale arată cum inundaţiile au măturat zone întregi de clădiri rezidenţiale şi alte proprietăţi.
Autoritățile din Libia se așteaptă la 5.000 de persoane dispărute
Essam Abu Zeriba, ministrul de interne al guvernului din estul Libiei, a declarat că se aşteaptă ca peste 5.000 de persoane să fie date dispărute în Derna. El a precizat că multe dintre victime au fost târâte spre Marea Mediterană. Într-un interviu telefonic acordat canalului de ştiri prin satelit Al-Arabiya, deţinut de Arabia Saudită, el a îndemnat agenţiile locale şi internaţionale să se grăbească să ajute oraşul.
Zeci de alte persoane au fost date dispărute, iar autorităţile se tem că acestea ar fi putut muri în inundaţiile care au distrus case şi alte proprietăţi în mai multe oraşe din estul Libiei, potrivit presei locale.
Cel puţin 23 de persoane au fost raportate ca fiind moarte în oraşul Bayda din estul ţării, a declarat principalul centru medical al oraşului. Alte şapte persoane au fost raportate ca fiind moarte în oraşul de coastă Susa din nord-estul Libiei, potrivit Autorităţii pentru Ambulanţă şi Urgenţe. Încă şapte persoane au fost declarate moarte în oraşele Shahatt şi Omar al-Mokhtar.
Semiluna Roşie libiană a anunţat că a pierdut contactul cu unul dintre lucrătorii săi în timp ce încerca să ajute o familie blocată în Bayda.
Premierul a anunţat luni trei zile de doliu şi a ordonat ca drapelele din întreaga ţară să fie coborâte în bernă.
În weekend, libienii au distribuit pe reţelele sociale imagini care arată case şi drumuri inundate în multe zone din estul Libiei. Aceştia au implorat ajutor, în timp ce inundaţiile i-au blocat pe oamenii în interiorul caselor şi în vehiculele lor.
Guvernul a declarat sâmbătă stare de urgenţă şi a suspendat cursurile ca măsură de precauţie înaintea furtunii, care a atins pământul în timpul nopţii.
Controlând estul Libiei, comandantul Khalifa Haftar a desfăşurat trupe pentru a ajuta locuitorii din Benghazi şi alte oraşe din est. Ahmed al-Mosmari, un purtător de cuvânt al forţelor lui Haftar, a declarat că au pierdut contactul cu cinci soldaţi care ajutau familiile asediate din Bayda.
Libia, o țară divizată, care a plonjat în haos
Libia, o ţară cu peste 6 milioane de locuitori, suferă de o infrastructură debilitată după mai mult de un deceniu de conflict. Naţiunea mediteraneană a intrat în haos de când, în 2011, o revoltă susţinută de NATO l-a răsturnat de la putere pe dictatorul de lungă durată Moammar Gadhafi, care a fost ucis ulterior.
Ţara, bogată în petrol, a fost divizată în cea mai mare parte a ultimului deceniu între administraţii rivale din est şi vest. Fiecare administraţie este susţinută de grupuri armate şi miliţii, precum şi de guverne străine.
Furtuna Daniel este aşteptată să ajungă luni în unele părţi din vestul Egiptului, iar autorităţile meteorologice ale ţării au avertizat în legătură cu posibile ploi şi vreme rea.