Antena LIVE

Curs valutar

”Talibanii au încercat să mă transforme într-un sinucigaș la 13 ani, iar acum mă tem că voi fi trimis înapoi în Afganistan”. Drama unui afgan care și-a pierdut familia, după ce a fugit în Anglia

Un bărbat care a scăpat de talibani la vârsta de 13 ani, după ce au încercat să-l antreneze să devină sinucigaș, se teme că va fi forțat de guvernul britanic să se întoarcă în Afganistan. Sajid a povestit că a fost dus într-o tabără de antrenament a talibanilor, după ce aceștia au pătruns în școala în care învăța și a cerut ca cei mai străluciți elevi să îi urmeze.

De la 25.08.2021, 15:59
WhatsApp
„Talibanii au încercat să mă facă un sinucigaș la 13 ani, iar acum mă tem că voi fi trimis înapoi în Afganistan”. Drama unui afgan care și-a pierdut familia, după ce a fugit în Anglia

Sajid povestește că talibanii le-au promis băieților o educație mai bună, dar realitatea îngrozitoare a devenit curând clară - grupul dorea ca Sajid să devină un luptător kamikaze.

Școlarului i s-a spus că el și familia sa vor fi uciși dacă va încerca să scape, iar el a fost bătut și amenințat cu arma. Înspăimântat, băiatul a reușit să fugă, iar tatăl său și-a vândut pământul pentru a strânge bani să-l scoată din țară și să-i salveze viața.

Tânărul afgan a ajuns în Anglia la vârsta de 14 ani

Sajid, care a ajuns în Marea Britanie ca un tânăr neînsoțit, la 14 ani, nu are idee unde se află acum familia sa, după ce eforturile depuse de voluntarii de la Crucea Roșie pentru a o localiza au eșuat.

Pe acelaşi subiect

Acum se teme că ar putea fi obligat să se întoarcă în Afganistan, după ce cererea sa de azil a fost respinsă. Sajid, acum în vârstă de 24 de ani, a vorbit pentru publicația The Mirror în prezența terapeutului său, de la organizația caritabilă Freedom from Torture, despre traumele din copilăria trăită sub ocupația talibanilor.

"Le-am spus că nu am familie și cei de la Crucea Roșie au încercat să o găsească. Am avut o experiență foarte proastă cu talibanii, sunt cu adevărat cruzi și torturează copii".

Sajid a fost recrutat de talibani din școală, cu promisiunea că va primi educație aleasă

Sajid era școlar la o școală din partea pakistaneză a frontierei cu Afganistanul când au sosit talibanii. ”Au spus că ne duc la studii superioare, dar când am ajuns acolo era practic o tabără de antrenament cu bombe și arme. Vorbeau mereu despre Jihad și despre America, despre cum îi vom ucide și vom merge în paradis. Mi-am dat seama că încercau să ne spele pe creier, voiau să devin un sinucigaș. Au spus că ne vor susține familiile, dar nu putem fugi”.

În luna în care a fost în lagăr, Sajid a spus că a fost supus unor violențe îngrozitoare. ”Plângeam mereu, mă împingeau și mă băteau”, a spus el. „Am văzut că este greșit, ei trimiteau oameni să fie sinucigași”.

Sajid a fost învățat la 13 ani cum să tragă cu arma

A fost învățat cum să țină o armă și cum să îmbrace o jachetă explozivă. „Mâinile îmi tremurau când mi-au dat un pistol, nu mai văzusem așa ceva în viața mea”, a spus el. "Mi s-a spus că, dacă nu apuc bombele, mă vor împușca. Mi-au spus că dacă încerci să scapi din această tabără de antrenament, vom găsi toată familia ta și o vom ucide”.

În ciuda amenințărilor, Sajid a profitat de ocazie când s-a trezit singur și a fugit fără să se uite înapoi. S-a întors acasă, însă părinții i-au spus că trebuie să plece pentru a nu fi ucis.

Cu ajutor și mulți bani cheltuiți, Sajid a ajuns la 14 în Marea Britanie, unde a trăit o vreme sub cerul liber și a învățat să supravieșuiască. 

Deși e de 10 ani în Anglia, tânărul riscă să fie trimis înapoi în Afganistan 

Un deceniu mai târziu, Sajid, care locuiește încă în sudul Londrei, nu a primit încă permisiunea de a rămâne în Marea Britanie. Restricțiile impuse celor care solicită azil înseamnă că nu poate lucra.

La fel ca mulți care au scăpat de persecuție și război, el s-a luptat cu depresia ani la rând.

„Viața mea era în pericol și familia mea a vrut să supraviețuiesc”, a spus el. „Dar acum mor pe dinăuntru. Încă mă lupt pentru viața mea, sunt încă aici și mă descurc foarte greu”.

Sajid visează să poată lucra ca traducător, ajutându-i pe cei care se simt speriați și neajutorați ca și el când a ajuns în Marea Britanie. Dar amenințarea de a fi trimis înapoi în Afganistan îi atârnă deasupra capului de câțiva ani și se teme că, dacă i se va cere să se întoarcă, va fi ucis.

"Talibanii ar putea să mă omoare sau să mă folosească împotriva oamenilor sau împotriva altor țări", a spus el. „Mă simt trist pentru oamenii din Afganistan, viața lor este în pericol. Am auzit despre un bărbat care a fost deportat după 20 de ani și ei (talibanii) l-au ucis. Acest lucru s-a întâmplat acum trei sau patru ani", a mai spus tânărul de 24 de ani.

Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

talibani afganistan afgan kabul moarte sinucigas
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024