Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Talibanii somează SUA să se retragă la 31 august. Mii de oameni disperaţi continuă să aştepte, pe aeroportul din Kabul, plecarea spre libertate

Talibanii sunt necruţători: evacuarea cetăţenilor străini din Afganistan trebuie încheiată la 31 august. Preşedintele Biden şi aliaţii săi din Grupul celor Şapte sunt hotărâţi să termine operaţiunea până la acea dată, fără să excludă totuşi o prelungire. Cât despre afganii care încearcă să fugă de noul regim islamist, ei vor fi încă de acum opriţi de talibani în drumul spre aeroportul din Kabul. Toţi cei care au colaborat, în ultimii 20 de ani, cu armatele sau organizaţiile străine sunt în pericol.

de Redactia Observator

la 25.08.2021 , 08:44

"Îi avertizăm din nou pe americani să-şi retragă toţi cetăţenii în intervalul stabilit (până la 31 august). Ei îşi pot evacua toate forţele armate şi agenţii de securitate, dar nu permitem evacuarea cetăţenilor afgani pentru că nu suntem de acord cu aşa ceva", a declarat Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor. 

Mii de oameni disperaţi continuă să aştepte, pe aeroportul din Kabul, plecarea spre libertate. În zece zile, armata americană a evacuat peste 70.000 de persoane, iar ritmul a crescut în ultimele ore. Preşedintele Biden doreşte şi el să încheie evacuarea la sfârşitul lunii. Nu ca să le facă pe plac islamiştilor, ci din cauza riscului tot mai mare de atentate sinucigaşe pe aeroport, comise de Statul Islamic, duşman atât al Occidentului cât şi al talibanilor. 

"Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine. Fiecare nouă zi de operaţiuni sporeşte riscul pentru soldaţii noştri. Dar încheierea (evacuării) la 31 august depinde de cooperarea neîntreruptă a talibanilor", a transmis preşedintele Joe Biden. 

Vezi și

Într-o încercare de a obţine concesii, directorul CIA s-a întâlnit, la Kabul, cu un lider taliban arestat chiar cu ajutorul americanilor, acum 11 ani. Rezultatul discuţiei nu este cunoscut. 

Pe acelaşi subiect

Uniunea Europeană este gata să sporească de patru ori ajutorul pentru Afganistan

O sursă majoră de îngrijorare este soarta afganilor care au colaborat cu armatele occidentale.  

"Prima condiţie pe care le-o punem (talibanilor), noi, cei din G7, este că trebuie să garanteze libera trecere, până la 31 august dar şi după acea dată, trecerea în siguranţă a celor care vor să plece", a afirmat premierul britanic Boris Johnson.

Uniunea Europeană este gata să sporească de patru ori, de la 50 la 200 de milioane de euro, ajutorul pentru Afganistan. Dar o parte din sumă va fi destinată refugiaţilor înspăimântaţi de posibila revenire a terorii din anii '90. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?
Observator » Ştiri externe » Talibanii somează SUA să se retragă la 31 august. Mii de oameni disperaţi continuă să aştepte, pe aeroportul din Kabul, plecarea spre libertate