Temperaturi-record în Europa în vara anului 2022, cea mai călduroasă de până acum. Diferenţă "substanţială" faţă de 2021
Vara anului 2022 a fost cea mai călduroasă înregistrată în Europa, potrivit datelor oferite de serviciul european de monitorizare a schimbărilor climatice, Copernicus Climate Change Service, relatează BBC.
De Redactia Observator la 08.09.2022, 16:15O serie de valuri de căldură extreme şi o secetă de lungă durată au dus la depăşirea recordului în ceea ce priveşte temperatura maximă record. Copernicus Climate Change Service, serviciul meteorologic al Europei, a anunţat că datele arată că luna august în Europa a fost cea mai caldă înregistrată cu ”o diferenţă substanţială”.
Vara aceasta, cu 0,4 grade Celsius mai caldă decât cea de anul trecut
La nivel global, cercetătorii spun că luna august din 2022 a fost a treia cel mai călduroasă lună august înregistrată până în prezent. Potrivit datelor furnizate de Copernicus Climate Change Service, anul acesta s-a înregistrat un nou record atât pentru sezonul estival în ansamblu, cât şi pentru luna august. Vara a fost cu 0,4 grade Celsius mai caldă decât recordul anterior, stabilit anul trecut. Luna august de anul acesta a fost cu 0,8 grade Celsius mai călduroasă decât aceeaşi lună în 2018.
”O serie intensă de valuri de căldură în Europa, alături de condiţii neobişnuit de uscate, au dus la o vară a extremelor, cu recorduri în ceea ce priveşte temperatura, seceta şi activitatea incendiilor în multe părţi ale Europei, care afectează societatea şi natura în diferite moduri”, a declarat Freja Vamborg, cercetător senior la Copernicus Climate Change Service. ”Datele arată că nu am avut doar temperaturi record în august în Europa, ci şi în ceea ce priveşte vara, recordul precedent fiind stabilit abia anul trecut”.
- Cum influențează schimbarea anotimpurilor agricultura din România. Roxana Bojariu: „Trebuie modificat totul”
- Soluţii inovatoare pentru schimbările climatice. Tehnologia încearcă sa rezolve o parte dintre problemele care...
- Europa, la extreme din cauza vremii: De la furtuni violente, la incendii provocate de caniculă
Temperaturi extreme în mai multe ţări din Europa
În Marea Britanie, temperaturile au atins un nou maxim de 40,3 grade Celsius, temperatură înregistrată la Coningsby în Lincolnshire pe 19 iulie, o diferenţă semnificativă faţă de recordul anterior de 38,7 grade Celsius stabilit în 2019. Temperaturile extreme au fost observate şi în multe alte ţări, 64 de zone diferite ale Franţei înregistrând maxime record, în timp ce temperaturile din Portugalia au atins 47 de grade Celsius în luna iulie. De asemenea, Europa s-a confruntat cu cele mai grave condiţii de secetă din ultimii 500 de ani, relatează news.ro.
Pe tot globul, temperaturile ridicate din august au persistat la scară largă, condiţiile de secetă afectând şi China. Cu toate acestea, multe regiuni au înregistrat averse semnificative care au dus la inundaţii, precum în cazul Pakistanului, unde inundaţiile s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.
Datele satelitare arată că vremea a fost mai umedă decât media în cea mai mare parte a Peninsulei Scandinave şi în părţi din sudul şi sud-estul Europei, unde o furtună ”derecho” a adus vânturi şi ploi extreme. Oamenii de ştiinţă spun că atât căldura extremă, cât şi condiţiile umede sunt aşteptate într-un climat unde emisiile de gaze rezultate din activităţile umane au dus la creşterea temperaturilor cu peste 1,1 grade Celsius la ora actuală.