Antena LIVE

Curs valutar

Zeci de localnici și turiști evacuați dintr-un oraș din Italia, de teama prăbușirii unei bucăți dintr-un ghețar din Mont Blanc

Autoritățile italiene sunt în alertă maximă, după ce specialiștii au anunțat că o mare parte dintr-un ghețar din Mont Blanc este pe punctul să se prăbușească.

De la 06.08.2020, 17:57
WhatsApp
O suprafață de circa 500.000 de metri cubi de gheață este în pericol să se prăbușească Aosta Sera

Principala zonă vizată este Val Ferret, zonă situată la granița Italiei cu Elveția.

Conform Aosta Sera, până acum au fost evacuate 65 de persoane, localnici și turiști, însă numărul celor evacuați ar putea crește, în funcție de evoluția situației.

O cantitate de circa 500.000 de metri cubi de gheață din ghețarul Planpincieux este în pericol să se prăbușească, astfel că circulația pe mai multe drumuri din apropiere a fost închisă.

La baza apariției acestei situații stau temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă.

De altfel, specialiștii susțin că sunt aproximativ 4.000 de ghețari de-a lungul Masivului Mont Blanc, în Italia, Franța și Elveția, iar jumătate dintre aceștia ar putea dispărea până în 2050, din cauza încălzirii globale.

Ghețarii au început să fie monitorizați cu atenție din 2013, iar în acest moment 184 dintre ei sunt considerați a reprezenta un pericol.

Anul trecut, în septembrie, pentru zona ghețarului Planpincieux a fost emisă o altă avertizare, după ce o cantitate de 250.000 de metri cubi de gheață a fost în pericol să se prăbușească.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

italia mont blanc masiv ghetar turisti evacuare gheata
Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?

De la crescător

Din supermarket

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Orașul din România în care se mută tot mai mulți bucureșteni și nu numai. E...
Fanatik.ro
Publicat 15.12.2024
„Roiuri” misterioase de drone au apărut pe Coasta de Est a Americii și...
spotmedia.ro
Publicat 13.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
Câți bani este indicat să le dai colindătorilor acum, în decembrie 2024
Gandul
Publicat 14.12.2024
Reacția femeii plimbată în lesă, în patru labe, la gala grotescă de lupte...
Adevărul
Publicat 15.12.2024
Mireasa sezon 10. Anunțul producției în legătură cu Ramona și fiica sa. Ce...
A1
Publicat 13.12.2024
Horoscopul zilei de 16 decembrie 2024. Gemenii se implică într-un poriect de...
CaTine
Publicat 15.12.2024
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a...
spynews.ro
Publicat 13.12.2024
Imagini rare din Coreea de Nord au fost „scăpate” pe internet. Cum arată un...
GSP
Publicat 14.12.2024
Un preparat scump în meniurile de azi din întreaga lume, hrana de bază a...
Click.ro
Publicat 14.12.2024
Dacă faci așa ceva, poți să îți pierzi accesul pe contul Facebook. Ce...
Useit
Publicat 15.12.2024
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă....
Redacţia.ro
Publicat 13.12.2024
Reacția mercenarilor lui Horațiu Potra când au aflat că alegerile au fost...
libertatea.ro
Publicat 15.12.2024
Selena Gomez a declarat că este „prea bătrână pentru viața de pop-star”....
ZU
Publicat 15.12.2024
Rețetă de ciocolată caldă cremoasă. Secretul ca să iasă densă și aromată
Hello taste
Publicat 14.12.2024
Cum gestionezi timpul pe care un adolescent îl petrece pe telefon. Sfaturi pentru...
Deparinti
Publicat 15.12.2024
Imperiul lui Putin a primit o lovitură paralizantă: Sfârșitul erei de...
ziare.com
Publicat 15.12.2024
Care este, de fapt, legătura dintre Victoria Ruffo și Eugenio Derbez în...
Happy
Publicat 13.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Alimente cu efect antiinflamator. Care sunt cele mai recomandate
Medicool
Publicat 15.12.2024