Un tată britanic, disperat să îşi scoată soţia şi copilul din Ucraina: "Sunt pregătit să mor încercând"
Un tată britanic disperat să îşi salveze soţia şi copilul de doi ani este decis să ajungă în Ucraina, aflată în plin război, ca să îi aducă în siguranţă în Anglia.
De Monica Palade la 28.02.2022, 15:43Ian Umney spune că este dispus să facă orice pentru a o salva pe Nelia, dar și pe băiatul lor de doi ani, după ce trupele ruse au invadat țara. Profesorul din Londra glumeşte şi spune chiar că a împachetat plicuri de ceai și o cană, în timp ce se afla pe aeroportul din Manchester.
Bărbatul zboară mai întâi la Cracovia, în Polonia, apoi ia un tren către Ucraina într-o încercare eroică de a-și găsi familia.
Orice să îşi salveze familia
„Nu pot sta aici, în timp ce soţia şi fiul meu sunt în Ucraina şi să privesc cum libertatea şi siguranţa Ucrainei sunt amenințate de Putin. Timp de patru zile am fost stresat, supărat, rănit şi nervos, dar acum mi-am făcut bagajele, am făcut planuri şi mi-am scris scrisorile. Acum sunt pe cale să mă reîntâlnesc cu familia mea prin orice mijloace. Vă rugăm să continuați să sprijiniți Ucraina și pe cei care au nevoie. Voi posta actualizări. Va iubesc pe toţi. Voi fi în siguranță. Fii tare, Ucraina”.
- "Mami, acum trebuie să merg la război?" Un băieţel de 8 ani, îngrozit că trebuie să meargă la război. Tatăl...
- O mamă a cinci copii a murit cu arma în mână apărând Kievul. "Vom câştiga acest război şi ne vom răzbuna"
- Război Rusia - Ucraina, ziua 5 LIVE TEXT. Atacuri masive în Harkov: "Sunt civili uciși". Continuă negocierile...
Mai târziu, el a postat pentru milioanele de urmăritori că a ajuns în siguranţă în Polonia. Ian a mai spus că se simte ca un „britanic în străinătate” cu pliculețele de ceai și țigările în geantă. Dacă la înmormântarea mea sunt prezenți mai mulți oameni decât la nașterea mea, atunci voi fi reușit în viață”.
A fost lăudat pentru curaj de către prieteni în timp ce se îndrepta spre graniță. „Trebuie să-i scoți, prietene, cât mai curând. Orice se poate întâmpla acolo”. Un altul a adăugat: „Mă gândesc la voi toţi, du-te şi protejează-ţi familia”.