Antena LIVE

Curs valutar

Vaccinarea anti-COVID ar putea deveni obligatorie pentru toţi locuitorii Italiei. Anunţul premierului Mario Draghi

Italia ar putea impune vaccinarea obligatorie anti-COVID tuturor categoriilor eligibile de vârstă. Premierul Mario Draghi a declarat, joi, că ţara ar urma să înceapă administrarea unor noi doze de vaccin persoanelor vulnerabile, la finalul lunii septembrie. În schimb, planul controversat de verificare cu drona a temperaturii corporale a turiştilor, pe plajele de pe coasta Ostiei, a fost anulat din cauza vremii nefavorabile.

De la 03.09.2021, 10:44
WhatsApp
Vaccinare anti-COVID într-un centru medical din Italia Profimedia

Cu toate că imunizarea împotriva coronavirusului este deja obligatorie pentru personalul medical, premierul Italiei a precizat că măsura ar putea fi extinsă la nivelul întregii populaţii odată ce autorităţile UE vor aproba în totalitate vaccinurile. Până acum, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a acordat aprobare condiționată pentru patru vaccinuri, dar este aşteptată o actualizare pentru ca producătorii să poată introduce serul pe piaţă. Acest lucru va fi posibil doar în urma unor verificări suplimentare, însă, odată aprobate, vaccinurile ar putea deveni obligatorii pentru toţi cetăţenii italieni, a subliniat Draghi, potrivit Reuters.

O astfel de mișcare va provoca, cel mai probabil, un val de critici din partea opoziţiei. Scepticismul faţă de vaccinuri, în general, a înregistrat o creştere constantă în ultimul deceniu, experţii în Sănătate confruntându-se deseori cu abuzuri verbale și ameninţări din partea grupării "No Vax". Mario Draghi condamnă aceste atacuri, pe care le-a descris într-o conferință de presă drept "odioase" și "lașe", cu atât mai mult în condiţiile în care sunt vizaţi cei din prima linie a luptei împotriva pandemiei.

Premierul se declară încrezător că 80% din italienii cu vârste de cel puţin 12 ani vor fi vaccinați complet până la sfârșitul lunii, cifrele indicând în prezent atingerea unui prag de 70,5%. El a adăugat că guvernul său intenționează să extindă utilizarea certificatelor Green Pass, necesare în prezent pentru călătorii pe distanțe lungi şi pentru a avea acces la multe activități de agrement. De asemenea, documentele care atestă vaccinarea, testarea cu rezultat negativ pentru depistarea SARS-CoV-2 sau trecerea recentă prin boală sunt obligatorii pentru personalul din învăţământ. Oficialii au declarat săptămâna trecută că se gândesc să extindă măsura pentru toţi cei care lucrează cu publicul sau în supermarketuri, anunţ întâmpinat cu proteste de oamenii care spun că le sunt încălcate libertăţile.

Peste 129.000 de oameni infectaţi cu SARS-CoV-2 au murit în Italia de la începutul pandemiei, ţara înregistrând al doilea cel mai mare număr de decese COVID din Europa, după Marea Britanie. Deşi noile cazuri au fost ţinute sub control în luna august, medicii se tem că varianta Delta, mult mai contagioasă, ar putea provoca o creștere semnificativă a infecțiilor în următoarele săptămâni.

Pe acelaşi subiect

Temperatura turiştilor, verificată cu drona pe plajele de lângă Roma. Măsura a fost anulată

Autorităţile italiene aveau şi un plan controversat, prin care să monitorizeze temperatura corporală a oamenilor cu ajutorul dronelor, relatează wantedinrome.com. Măsura urma să fie pusă în aplicare în acest weekend, în intervalul orar 11-16, pe plajele de pe coasta Ostiei, de lângă Roma, însă planul a fost anulat din cauza vremii nefavorabile. Drona urma să plutească la o înălțime de „cel puţin 25 de metri faţă de nivelul apei și la o distanță de cel puțin 30 de metri de oameni”, în apropiere fiind prezente echipaje medicale, pentru preluarea persoanelor cu febră. Ideea autorităţilor, care ar putea fi implementată pe viitor, a stârnit dezbateri ample pe reţelele de socializare.

Ioana Petcu
italia mario draghi vaccin covid drona masuri covid varianta delta
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024