Poliţiştii italieni păzesc gările, după ameninţările protestatarilor "No Vax". Certificatul verde COVID, obligatoriu la îmbarcarea în trenurile de mare viteză
Poliţiştii italieni sunt în alertă, pe fondul ameninţărilor manifestanţilor împotriva certificatului verde COVID. Protestatarii ar urma să perturbe circulaţia trenurilor de mare viteză în prima zi de obligativitate a documentelor care să ateste vaccinarea, rezultatul negativ al unui test pentru depistarea SARS-CoV-2 sau trecerea recentă prin boală.
De miercuri, certificatul verde COVID-19 (Green Pass) a devenit obligatoriu în Italia pentru toate zborurile interne, cursele de feribot și călătoriile cu trenul de mare viteză, precum și în școli sau universități. În aceste condiţii, forţele de ordine sunt în alertă, în special în stațiile de tren din Roma, Florența și Rimini, relatează BBC.
Ministrul de externe italian Luigi Di Maio a condamnat valul de critici care a însoţit lansarea certificatului verde COVID. El este doar una dintre numeroasele persoane publice vizate de protestatarii anti-vaccinare în ultimele zile. Mai mulţi jurnaliști și experți medicali s-au plâns că sunt urmăriți, în timp ce Di Maio a declarat că a primit amenințări cu moartea în mediul online.
Permisul de liberă trecere, atât în format digital, cât și pe hârtie, oferă dovada vaccinării cu cel puțin o doză din serul anti-COVID, a recuperării recente după infectarea cu SARS-CoV-2 sau a efectuării unui test cu rezultat negativ. Documentul este deja necesar pentru a intra în cinematografe, restaurante, săli de sport și piscine, dar nu este obligatoriu în autobuzele locale.
Miercuri, personalul feroviar din Italia le-a cerut pasagerilor cu vârste mai mari de 12 ani să prezinte Green Pass-ul pentru a se putea îmbarca. "Această măsură este corectă. Într-adevăr, ar trebui să se aplice și în cazul trenurilor regionale", a declarat pentru Reuters Alessia Colombi, una din persoanele care s-au prezentat miercuri în gara din Roma.
- Reviste anti-vaccin distribuite în Alba. Conţinutul face referire la controlul minții prin imunizare sau un plan...
- Elevii depistați pozitiv cu SARS-CoV-2 pot sta acasă doar 8 zile. Care sunt condițiile și ce avantaje au copiii...
- Bilanț coronavirus în România, 1 septembrie. 1.443 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore
Şi personalul din școlile italiene este acum obligat să prezinte certificatul verde. Potrivit rapoartelor locale, doi profesori care nu aveau asupra lor documentul au fost întorși din drum de directorul unei unităţi de învăţământ din Torino.
În ciuda unei minorități vocale de anti-vaxxeri, italienii au susținut, în mare parte, campania de vaccinare a guvernului. Raportările oficiale arată că 70,1% dintre cetăţenii cu vârste de peste 12 ani sunt în prezent vaccinați cu schema completă. Cu toate acestea, oficialii din domeniul Sănătății se tem de o creștere a cazurilor de infectare cu varianta Delta a COVID-19.
Sâmbătă, mișcarea No Vax a spus că va bloca trenurile în 54 de stații italiene și a planificat acțiuni suplimentare în toată ţara. Ministerul de Interne a promis toleranță zero pentru perturbarea serviciilor de transport, care constituie o infracțiune. „Să protestezi pașnic e un lucru, dar a le provoca altora neplăceri este cu totul altceva”, a declarat un înalt oficial al ministerului. Sindicatele au condamnat, de asemenea, mișcarea de protest și au solicitat protecție pentru călători și personalul feroviar.
Oficialii italieni, hărţuiţi de anti-vaxxeri
Mai mulţi oficiali din domeniul Sănătății, dar şi politicieni au fost atacaţi de protestatari pe rețelele de socializare. Printre cei vizaţi de critici şi ameninţări se numără și virusologul Matteo Bassetti. Acesta a fost urmărit de un bărbat agresiv, care i-a strigat: „O să te facem să plătești”. Omul de știință s-a plâns că a fost hărțuit în scris, dar şi telefonic, încă de la apariţia primelor vaccinuri anti-COVID, în decembrie 2020.
Fostul ministru al Educației Lucia Azzolina s-a declarat, la rândul ei, hărţuită de protestatari pe rețelele de socializare, iar unii jurnaliști, inclusiv reporterul Rai News, Antonella Alba, au fost atacați în plină stradă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰