Zelenski presează Germania și cere o invitație de aderare la NATO la summit-ul de la Vilnius. Berlinul are îndoieli
Ucraina vrea să primească invitaţia de a adera la NATO în iulie, cu ocazia summitului din Lituania. Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să o primească, însă abia după încheierea războiului, susţine secretarul general Jens Stoltenberg. Germania tensionează şi ea situaţia - Berlinul anunţă că nici nu ar fi luat încă o decizie în acest sens.
De Redactia Observator la 21.04.2023, 22:1050 de ţări aliate ale Ucrainei s-au întâlnit în Germania ca să stabilească ce ajutoare pot trimite la Kiev. Cu această ocazie, şeful NATO a vorbit şi despre aderarea Ucrainei.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Locul de drept al Ucrainei este în NATO, așa cum au convenit aliații, dar obiectivul principal este acum să ne asigurăm că Ucraina învinge.
Kievul va primi noi arme pentru contraofensivă, dar invitaţia oficială de aderare va fi probabil făcută abia după finalul războiului. Asta pentru că unele ţări, cu Germania în frunte, spun că nu acum este momentul unui astfel de pas.
Decizia Germaniei cu privire la aderarea Ucrainei la NATO l-a nemulţumit pe preşedintele Zelenski
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Cei mai mulţi ucraineni, cei mai mulţi europeni şi cei mai mulţi oameni din statele membre nu-i vor înțelege pe liderii Alianței dacă acest summit de la Vilnius nu va include o binemeritată invitație politică pentru ca Ucraina să se alăture Alianței.
La Moscova, posibila aderare a Ucrainei e văzută drept o nouă dovadă că Alianţa este un pericol pentru securitatea Rusiei.
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin: Este evident că NATO continuă pe direcţia de absorbire a Ucrainei şi de a o atrage în Alianţă.
Nici pe front nu merg lucrurile aşa cum vrea Vladimir Putin
Un avion de luptă al armatei ruse a bombardat din greşeală oraşul Belgorod, aflat la 40 de kilometri distanţă de Ucraina. În urma exploziei, două femei au fost rănite şi patru blocuri au fost avariate. Un crater de 20 de metri se poate vedea acum în centrul oraşului.
Svetlana Popova, locuitoare Belgoro: O explozie neaşteptată. Am sărit în picioare, dar am fost aruncată la pământ. Am fugit din cameră şi am găsit rudele întinse pe podea.
Greşeala ce putea avea urmări mult mai grave pune armata rusă într-o lumină şi mai proastă, mai ales prin comparaţie cu mercenarii Wagner. Gruparea paramilitară duce greul în Bahmut şi e renumită pentru acţiunile brutale. Cu toate acestea, Casa Albă a refuzat să o trecă în categoria "organizaţiilor teroriste străine".