Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zelenski face turul ţării pentru a pregăti contraofensiva. A primit primele sisteme Patriot: "Avem arme serioase pentru a ne apăra cerul"

Volodimir Zelenski face un tur al ţării şi vizitează zonele fierbinţi înainte de mult aşteptata contraofensivă ucraineană. Liderul de la Kiev s-a adresat miercuri seara ucrainenilor dintr-un tren, în condiţiile în care în cursul zilei trecute a fost în nord-vestul ţării, la graniţa cu Belarus. El a transmis că Ucraina încă mai are nevoie de forţe înainte de a porni în recucerirea teritoriilor ocupate. Ucraina a anunţat că a primit primele sisteme de apărare antiaeriană americane Patriot.

de Redactia Observator

la 20.04.2023 , 11:26

Zelenski face turul ţării pentru a pregăti contraofensiva. A primit primele sisteme Patriot: "Avem arme serioase pentru a ne apăra cerul" Volodimir Zelenski la Volîn şi sistemele Patriot primite de Ucraina - Profimedia

"La nivel de stat, se face totul pentru a creşte capacitatea noastră de a ne apăra şi de a ne proteja de atacurile ruseşti. Avem deja sisteme de apărare aeriană foarte serioase şi alte arme pentru a ne proteja cerul în Ucraina. Dar trebuie să fim - şi sunt sigur că vom fi - şi mai puternici", a spus liderul ucrainean, potrivit news.ro

În cursul zilei de ieri, ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, anunţase că primele sisteme Patriot, atât de aşteptate şi dorite de Kiev, utile în apărarea antiaeriană, au ajuns deja în ţară. De altfel, Zelenski a spus că doreşte să aducă un omagiu special celor care apără cerul Ucrainei - forţele aeriene şi unităţile relevante ale altor ramuri ale forţelor armate.

"Le sunt recunoscător tuturor celor care cu precizia şi viteza lor asigură eficienţa tuturor armelor pe care ţara noastră le-a dobândit!" a arătat Zelenski, menţionând cu precădere unităţile de la Odessa care au contracarat în cursul nopţii precedente un atac rusesc. "Pe parcursul zilei, luptătorii noştri au apărat cerul din Dnipropetrovsk, Kiev - regiunea, alte oraşe şi alte regiuni ale Ucrainei", a adăugat preşedintele.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

De asemenea, liderul de la Kiev a mulţumit Statelor Unite, care miercuri au anunţat un alt pachet de sprijin militar pentru Ucraina, în valoare de 325 de milioane de dolari. Pachetul "include mai multă muniţie pentru HIMARS şi rachete de artilerie, precum şi sisteme antiblindate, arme de calibru mic, vehicule de sprijin logistic şi sprijin pentru întreţinere, esenţiale pentru consolidarea apărătorilor Ucrainei pe câmpul de luptă", a precizat secretarul de stat Antony Blinken într-un comunicat.

Zelenski a arătat însă că mai este de lucru în ceea ce priveşte pregătirea resursei umane. "Pregătim noi unităţi - unităţi de poliţişti de frontieră - pentru a se alătura operaţiunilor noastre active, pentru a se alătura mişcării pe care o dezvoltăm treptat", a declarat el în discursul său video înregistrat în tren.

"Mă întorc dintr-o vizită de lucru. Astăzi, am fost în Volîn, alături de poliţiştii noştri de frontieră, la graniţa cu Belarus. Există o mulţime de probleme legate de gestionarea frontierei, de protecţia şi de dezvoltarea zonei de frontieră. Volîn dă dovadă de o forţă reală, iar acest lucru este evident în modul în care regiunea consolidează securitatea întregii ţări", a spus Zelenski. "Împreună cu toate forţele noastre de apărare şi securitate, poliţiştii de frontieră luptă în prima linie, inclusiv în cele mai dificile zone - Bahmut, regiunea Doneţk în general, adevăraţi eroi care au îndeplinit cu succes sute şi sute de misiuni de luptă", a subliniat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a mai spus că între timp, continuă pregătirea paşilor internaţionali nu doar pentru această săptămână, ci şi pentru viitorul apropiat. "Protecţia Ucrainei şi ordinea internaţională bazată pe reguli rămân problema numărul unu pe agenda globală", a subliniat Zelenski.

Ucraina a primit primele sisteme de apărare antiaeriană americane Patriot

Ucraina a primit primele sisteme de apărare antiaeriană americane Patriot, iar tancuri de luptă uşoare franceze AMX-10 se află deja pe front, au anunţat miercuri autorităţile ucrainene, în contextul în care Kievul pregăteşte o contraofensivă de amploare împotriva forţelor ruse. ''Astăzi, frumosul nostru cer ucrainean devine mai sigur întrucât sistemele de apărare antiaeriană Patriot au sosit în Ucraina'', a scris pe Twitter ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov, care a mulţumit Statelor Unite, Germaniei şi Olandei pentru că ''s-au ţinut de cuvânt''.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La jumătatea lunii decembrie, Washingtonul s-a angajat, în timpul vizitei istorice a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în SUA, să-i furnizeze Ucrainei sistemul său de apărare antiaeriană Patriot, într-un moment când Rusia bombarda masiv infrastructurile energetice ucrainene. Acest sistem va consolida ''de manieră semnificativă'' apărarea ucraineană în faţa atacurilor ruse, sublinia şeful statului ucrainean cu acel prilej. El dădea asigurări că acest echipament va fi utilizat doar în scop ''defensiv'' şi nu pentru a lovi teritoriul rus.

De partea sa, preşedintele rus Vladimir Putin afirma la acea vreme că armata sa deţine ''antidotul'' pentru a contracara acest sistem avansat. În 20 ianuarie, Olanda a anunţat că îi va furniza Ucrainei ''două lansatoare'' Patriot şi rachetele interceptoare aferente, în cadrul unei ''livrări comune'' cu SUA şi Germania. Berlinul se angajase în 5 ianuarie să livreze unul din aceste sisteme.

Tot miercuri, armata ucraineană a mai anunţat că a desfăşurat tancuri uşoare de luptă franceze AMX-10, utilizate în special pentru ''misiuni de recunoaştere'', fără a preciza numărul lor. SUA se află în fruntea unei campanii internaţionale de ajutor pentru Ucraina, după ce a format rapid o coaliţie de zeci de ţări pentru a sprijini Kievul după declanşarea invaziei ruse în februarie 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Zelenski face turul ţării pentru a pregăti contraofensiva. A primit primele sisteme Patriot: "Avem arme serioase pentru a ne apăra cerul"