Antena LIVE

Curs valutar

Greu în România: pericolul obezității la copiii românilor

Obezitatea e boala tăcută pe care România - ţara lui "ia cu pâine" - o trece cu vederea. Uluitor de mulţi copii mănâncă prost şi deseori, emoţional.

De la 16.10.2017, 21:15
WhatsApp
Vezi și:

Obezitatea e boala tăcută pe care România - ţara lui "ia cu pâine" - o trece cu vederea. Uluitor de mulţi copii mănâncă prost şi deseori, emoţional. Părinţii îşi dau seama de probleme abia după ce zahărul, sucurile, fast-food-ul şi mai ales, lipsa mişcării dau peste cap acul cântarului. Suntem şi în acest caz, fruntaşii Europei. Şi nu avem niciun program naţional de prevenire şi tratare a obezităţii. Azi, medici străini au venit în România să ne înveţe cum să ne hrănim corect copiii. Iar de luni, la Observator, încercăm să găsim o rezolvare a problemei. Într-o nouă campanie. 

La 8 luni şi jumătate, Laura e un bebeluş frumos, sănătos, dar cam grăsuţ. Cântăreşte 11 kilograme. Cu două kilograme mai mult decât e normal pentru vârsta ei. 

Deocamdată, părinţii n-au motive de îngrijorare. Doar că vor fi foarte atenţi ca Laura să nu mai ia în greutate. Pentru asta au luat măsuri încă de pe acum. Ştiu că prima lecţie de nutriţie se învaţă în familie. 

"Încerc să mănânc aproximativ acelaşi lucru ce-i ofer şi ei, chiar dacă este mică, ca atunci când mănânc, măcar să vadă că mănânc la fel ca ea", spune mama fetiţei. 

Pe acelaşi subiect

O altă mămică, Mirela a renunţat la propriile obiceiuri alimentare, de dragul lui Tudor. 

"La ciocolata, încă de când era în burtică. Încerc să mănânc cât mai natural, cât mai sănătos", mărturiseşte Mirela Şerban.

E regula de aur pe care părinţii trebuie s-o aplice atunci când în joc se află chiar viaţa copiilor lor. 

"Provocările sunt să găseşti variante sănătoase la produsele care există pe piaţă şi nu sunt în regulă. Dar dacă învaţă de mici, o să ştie să-şi facă singuri selecţia", adaugă o altă mămică.

Perfect adevărat. O spune un nutriţionist venit tocmai din Spania ca să-i înveţe pe români ce, cum, cât şi când mănâncă un copil. 

Carlos Gonzales, medic pediatru: "Lucrul cel mai important e ca părinţii să mănânce corect. Dacă părinţii mănâncă nesănătos, copii vor mânca şi ei la rândul lor nesănătos."

România e pe locul al doilea la obezitate infantilă! Unul din doi elevi este este supraponderal, iar unul din patru este obez. Copiii sufera de boli ale adulţilor, din pricina unei alimentatii neadecvate.

Mănâncă prost acasă, iar nutriţia este optionala şi în scoli. Greu în România este campania pe care echipa Observator o demarează într-o ţară în care deşi medicii trag semnale de alarmă, un program contra obezităţii nici măcar nu există. Primul episod, luni, de la ora 19.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 obezitate boala copii elevi supraponderal
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024