Antena LIVE

Curs valutar

Video

Italianul care ridică vile de lux într-un sat cu 7 oameni din România. Un belgian şi-a luat casă aici cu 500.000 de euro

Un italian a văzut cu alţi ochi un sat părăsit, aflat pe dealurile de la graniţa judeţelor Timiș și Arad, unde acum mai trăiesc doar trei familii. Liniştea şi frumuseţea locului l-au inspirat să pornească ceea ce ar putea fi prima comunitate "green" din ţară, mai exact un proiect imobiliar eco, făcut în armonie cu natura, mâncare de pe terenuri neatinse de pesticide și apă de la cele 150 de izvoare. 

De la 10.10.2023, 20:16
WhatsApp
Vezi și:

"Iulia, bine ai venit în paradis!"

Un Paradis de care s-a îndrăgostit şi Osvaldo Martinelli când a ajuns în România. În satul Labaşinţ mai trăiesc doar şapte oameni, iar frumuseţea peisajului e ca de început de lume. Cândva, localitatea aflată la graniţa dintre Timiş şi Arad, număra peste 500 de familii şi era printre cele mai bogate şi mândre din zonă. Italianul, expert în imobiliare şi broker pe piețele internaționale, vrea acum să redea locului o parte din strălucire.

Osvaldo Martinelli, dezvoltator: "Labașint mi-a plăcut de prima dată, am văzut că e o zonă cu un potențial grozav în turism naţional şi internațional, dar și imobiliar și asta mi-a dat curaj să mă arunc și să dezvolt această zonă. Obiectivul nostru este să aducem oamenii înapoi."

Primul pas a fost să cumpere, cu acte în regulă, toate terenurile intravilane ale satului, de care oricum nu se mai îngrijea nimeni - în jur de 90 de hectare. A ținut să fie singurul proprietar. Apoi a deschis un resort turistic de lux într-un sat părăsit, ca să le arate turiștilor frumusețea locului. Pe unii, Labașint i-a fermecat și i-a convins să cumpere aici case eco friendly.

Pe acelaşi subiect

Osvaldo Martinelli, dezvoltator: "Partea imobiliară, cuprinde case de vacanță de la 50 de mp la 100 de mp și chiar mai mari. Eu cred, că în 4 -5 ani, o să avem 200 de case și o sa fie 400-500 de persoane."

Proiectul dezvoltatorului atrage doritori din toată Europa

Yves este un om de afaceri din Belgia. Acum, ne spune cu mândrie că e proprietar al unei case de vacanță în Labașint. Vila sa de tip infinity, de 364 de mp şi cu 5000 mp de teren, a costat până acum 500.000 de euro. 

Yves Pauwels, proprietar: "Ai doar natură în jur, liniște. În Europa nu e atât de uşor să găseşti aşa ceva. 10 km în jurul meu nu e industrie, nu e nimic, dacă nu fumezi, ai parte doar de aer proaspăt."

Yves Pauwels, propietar: "Este casa mea din Labașinț, casa visurilor mele. Aici va fi livingul, cu un șemineu și când urcăm o sa înțelegi de ce îi spun casă de vis. Locația este foarte specială, aici avem răsăritul, exact în față, unde e Muntele Mic, și acolo e apusul, exact pe terasă."

Materialele și tehnologia de construcţie pentru casele autonome energetic şi cu emisii ce tind spre zero au venit direct din italia.

Osvaldo Martinelli, dezvoltator: "Izolația e formată din 5 centimetri de ciment, 30 de centimentri de lemn, cu o cameră internă de aer, care ventilează complet pereții."

Vecinul belgianului, de pe alt deal, e un român care a fugit şi el de agitaţia oraşelor. Mihai Cîrcu a descoperit locul în pandemie şi a cumpărat deja 3 proprietăți aici, cabane perfecte pentru o evadare de câteva zile.

Mihai Cîrcu, propietar: "Am intrat în living, cu șemineu pentru pizza, o bucătărie cochetă , cu toate utilitățile aragaz, boiler, frigider, congelator, cuptor cu microunde, cuptor electric, baie de serviciu în partea de jos." 

În mansardă sunt încă două camere și o baie completă, ce are inclusiv cadă cu hidromasaj.

Mihai Cîrcu, proprietar: "Când venim aici nu-ţi mai vine să pleci, venim pentru o zi două că ne permite timpul deocamdată şi totuşi stăm."

Reporter: "Cât aţi investit până acum aici?"

Mihai Cîrcu, propietar: "Un sfert de milion de euro."

Un sfert de milion de euro, pentru o priveliște.... de toți banii.

Turismul, salvarea unui sat pe cale de dispariție

Iulia Pop, reporter Observator: "E atâta linişte că mi-e teamă să nu vorbesc prea tare. Am în jurul meu case moderne, unele utilate şi mobilate şi chiar cu internet prin satelit. Dar totul este cumva în armonie cu natura, o natură care, cel puţin pe dealurile astea, se cam dă în spectacol. Iar eu, chiar şi de pe o simplă pătură, am bilete în primul rând."

La intrarea în sat, un saivan de oi, nefolosit de aproape 30 de ani, dar cu structura de beton intactă, se va transforma într-un alt spaţiu inedit. 

Osvaldo Martinelli, dezvoltator: "Vor fi apartamente de tip loft."

Satul Labaşinţ revine la viaţă şi turismul ar putea fi cartea câştigătoare. O bancă imensă şi colorată, care a fost montată pe un deal, a atras vizitatori români şi străini deopotrivă. 

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

investitie sat
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025