Ziua Internaţională a Pisicii. Cum au ajuns micile feline să ne cucerească iremediabil
Sunt sofisticate, complicate şi adorabile. Iar astăzi e ziua lor, ziua pisicilor. Nu că nu ar fi alintate şi sărbătorite în fiecare zi de stăpânii iubitori. Dar, de Ziua Internaţională a Pisicii e momentul să ne amintitm şi de cele mai puţin norocoase dintre feline, cele care sunt neglijate, abandonate sau chiar abuzate.
De Redactia Observator la 08.08.2021, 21:22Domesticite de când lumea, pisicile au ajuns în scurt timp să ne cucerească definitiv. Oriunde le întâlnim, pe front, la Casa Albă sau în casele oamenilor, felinele au un efect vindecător.
Anamaria Comşa, proprietar de pisici: Am avut o intervenţie chirurgicală pe burtă, din şold în şold. Avem dureri, veneau şi se urca unul pe o parte, unul pe cealaltă, torceau şi, jur, m-au lăsat durerile. Mamei mele i-am descoperit un cancer urât datorită unei pisici. Spun "datorită" pentru că mama e încă în viaţă. Ea se aşeza mereu pe zona respectivă.
Anamaria are 3 pisici: 2 luate de pe stradă şi una de rasă. Prin iubire, grijă şi alimentaţie de calitate, maidanezele Siri şi Amoon au devenit campioane în diverse concursuri de profil.
Anamaria Comşa, proprietar de pisici: Pe ea am găsit-o lângă roata maşinii.
- O pisică a câştigat lupta cu un urs brun, într-o pădure din Siberia: "Şi acasă o cerți pentru că rupe...
- Imagini spectaculoase cu Cathode, pisica dependentă de adrenalină. S-a dat cu parapanta, a sărit din avion și a...
- O rază de speranță. O pisică a fost găsită în viață printre dărâmăturile blocului din Miami și reunită...
Pisicile nu trebuie să fie întotdeauna campioane sau de rasă pentru a fi superbe şi iubite. O ştie foarte bine şi colega noastră, Sonia Simionov, care a adoptat-o pe Barbie. Pisica are acum 7 ani şi o personalitate puternică.
Sonia Simionov, reporter Observator: Pisica asta e luată de pe stradă, între ghilimele. De fapt a fost fătată într-o casă şi nu a cunoscut niciodată strada, dar are un instinct extraordinar de stradă, de vânător. Cred că e vorba şi de puţin snobism când alegem să ne luăm o piscă de 2.000 euro. Sau măcar ia una de 2.000 de euro, dar ia şi una de pe stradă.
Mai ales că în ultima perioadă, adăposturile de animale se confruntă cu un număr foarte mare de feline abandonate, în special pui. Singurul adăpost de stat, aflat la Călăraşi, a anunţat deja că nu mai acceptă nicio pisică. Nu mai este niciun loc liber. Dar, diferenţa o poate face orice iubitor de animale.
Florin Rusu, medic veterinar: Să le deparaziteze, să le vaccineze, să le sterilizeze. Ar putea să ajute, nu doar să le pună mâncare şi atât. Nu e suficient, din păcate.
Despre pisici se spune că au puteri terapeutice prin tors, ajută la eliberarea hormonilor de fericire în creier şi sunt extrem de curajoase. Şi nu, nu e adevărat că pisicile negre poartă ghinion. Din contră, felinele ar avea puterea să absoarbă energiile negative.