De ce au anunţat politicienii români că vom pierde procesul Roşia Montana înainte de verdict. Explicaţiile lui Christian Năsulea, profesor de economie mondială
Din 31 ianuarie şi până în 7 martie, când s-a dat verdictul, Gabriel Resources a ajuns să fie cotată la peste 300 de milioane de dolari pe bursa din Canada. Totuşi, faptul că acţiunile companiei aproape că s-au dublat într-o săptămână în urma declaraţiilor premierului şi ministrului Finanţelor nu prea stă în picioare, spun specialiştii. Christian Năsulea, profesor de economie mondială, a vorbit despre această situație, dar și cât de mult ar putea să influențeze declarațiile politicienilor modificările la bursă.
De Redactia Observator la 12.03.2024, 14:05
În acest moment, Gabriel Resources nu are cum să plătească statului român cheltuielile de judecată în valoare de 10 milioane de dolari. Dacă firma canadiană depune contestaţia, ar putea urma încă un proces care să dureze aproximativ 2 ani.
Christian Năsulea, despre cazul Roşia Montana
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: Problema este destul de simplă. De la începutul ultimului episod din această lungă epopee se punea problema dacă este mai eficient pentru companie să câștige un proces și să ia niște bani acasă, sau dacă este mai eficient să lucreze și să exploateze, să extragă minereuri din pământ și să producă aur sau alte metale prețioase, în așa fel încât să facă bani. Foarte multe voci spuneau că este mult mai intersant să câștige procesul și să-și ia banii și că lucrul ăsta ar fi, de fapt, mai productiv decât activitatea minieră. În momentul acesta, dispărând de pe masă o perspectivă bună în direcția acestui câștig, compania ar putea să se pregătească pentru a declara falimentul. Pentru că în absența altor căi de a produce bani, fie că e vorba de minerit sau e vorba de câștigarea de procese în Curți internaționale, nu are foarte mult sens ca investitorii care și-au pus speranțele într-un câștig, de un fel sau altul, până acum, să continue să finanțeze o activitate care nu duce nicăieri. Și atunci, practic, s-ar putea să aibă mult mai mult sens ca această companie să-și declare falimentul și să încheie pierderile măcar, dacă nu se mai pune problema de a realiza profitul.
Marius Pancu: Ar putea să vină anunțul ăsta de declarare a falimentului chiar înainte de un posibil recurs?
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: Dacă din calculele făcute ar reieși că în urma unui recurs s-ar putea câștiga suficient așa fel încât lucrurile să aibă sens pentru companie și pentru investitorii ei, atunci putem să asistăm la o situație în care se găsește o finanțare. Cineva vine și injectează din nou capital în așa fel încât să încerce să continue activitatea pentru doi ani de zile, petru a vedea dacă se pot redeschide alte căi de a desfășura activitatea. Dacă nu, dacă din analiza care va fi făcută rezultă că lucrul acesta nu este rezonabil sau nu este suficient atunci, clar, cea mai bună cale va fi declararea falimentului și încheierea cheltuielilor măcar la nivelul la care acestea au fost făcute până acum.
Marius Pancu: Ce înseamnă pentru România dacă Gabriel Resources își declară falimentul? Mai primim cheltuieli de judecată sau nu?
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: Aproape sigur, nu. Aproape sigur nu se vor putea recupera cheltuieli de judecată deloc, de fapt. Pentru că din comunicatul de presă care a fost dat este foarte clar că banii care există, lichiditățile care ar exista la dispoziția companiei la momentul acesta, vor fi folosite pentru a acoperi cheltuieli curente, înainte să se ajungă la declararea falimentului, la masa credală unde să se împartă banii care au mai rămas în firmă către diverșii creditori, printre care se numără acum și statul român în baza acestui proces.
Marius Pancu: Cât ar însemna pentru bugetul României 10 milioane de dolari?
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: Având în vedere problemele pe care le avem cu bugetul de stat, bineînțeles, nu este o sumă pe care să o refuzăm dacă ar fi să o primim, însă nu ne ajută extraordinar de mult. Noi avem probleme de ordinul miliardelor în acest moment, când vine vorba de a acoperi diverse cheltuieli pe care statul român trebuie să le facă. Este bine totuși, ca să privim lucrurile în ansamblu, că în momentul de față nu trebuie să plătim 6,7 miliarde. Faptul că pierdem câteva milioane având în vedere situația în care eram acum câteva zile și așteptările pe care le aveau foarte mulți specialiști de la noi din țară cu privire la modul în care s-ar putea încheia acest proces, suntem foarte fericiți că trebuie să pierdem 8-9 milioane, pentru că nu trebuie să plătim 6,7 miliarde.
Marius Pancu: Pe ce se bazau așteptările respective, în afara declarațiilor politicienilor. Mai exista vreun indiciu?
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: Având în vedere modul în care erau făcute contractele dintre statul român și compania care a fost implicată în acest scandal, aveam cu toții motive să credem că este posibil să se ajungă la o decizie în favoarea companiei. Dacă ne uităm și la modul în care a fost dată decizia la Curtea de Arbitraj, vedem că în niciun caz nu a fost luată o decizie unanimă în favoarea statului român și că există în continuare voci, inclusiv în interiorul companiei, care susțin că decizia nu a fost justă, nu a fost corectă și că ar exista o cale de recurs sau motiv pentru a trece la un apel împotriva sentinței.
Marius Pancu: E normal ca politicienii cei mai înalți să iasă public și să avertizeze despre iminența unui astfel de verdict, deși teoretic nu au acces la o sentință sau la o sursă de judecătorie să știe exact ce votează fiecare dintre magistrat desemnați?
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: Trebuie să analizăm declarațiile. Din punctul meu de vedere, ce am văzut la polticienii noștri a fost mai degrabă o strategie de pregătire a publicului pentru o problemă suplimentară pe care urma să o aibă bugetul de stat al României în așa fel încât aceștia să nu sufere consecințele lipsei de pregătire pentru scenariul negativ care ar fi putut să existe în această situație.
Trebuie să spun însă că există legislație cu privire la discuțiile și informațiile care sunt date în spațiul public, care ar putea să influențeze ceea ce se întâmplă pe bursă. De fapt, inclusiv discuția pe care o avem noi în acest moment ar putea să cadă sub incidența manipulării Bursei și a manipulării opiniei publice cu privire la prețul potențial al unor acțiuni. Chestiunea foarte importantă aici este dacă putem să demonstrăm că există capacitatea de a influența rezultatul. Mi se pare că e dificil ca o instanță sau o autoritate care se ocupă de reglementarea pieței financiare să demonstreze că exista un mijloc prin care oficialitățile statului, prin care politicienii care au făcut acele declarații, să mai poată să afecteze decizia la momentul respectiv. Mi-e greu să cred că cineva o să fie pedepsit pentru manipularea Bursei, în condițiile în care decizia a fost luată de o Curte independentă de acțiunile politicienilor de la noi, care au venit la noi și au făcut declarații.
Marius Pancu: Cum se pot influența bursele?
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: Haideți să dăm un exemplu de situație în care am fi putut să vedem manipulare directă care să poată să fie pedepsită în conformitate cu legea. Dacă un politician ar fi făcut o declarație care să favorizeze o companie, sau care să sugereze faptul că ar trebui să investească cineva în acțiunile unei companii, după care ar fi semnat un contract, sau ar fi anulat un contract, pentru a privilegia sau defavorica compania respectivă ducând la o modificare a prețurilor acțiunilor, atunci foarte clar am fi avut o situație de insider trading. De acțiune din interior menită să ajute pe cineva să câștige speculativ din variația prețurilor acțiunilor. Asta este elementul care lipsește în situația de față. Niciunul dintre politicienii noștri nu a făcut ceva în mod direct pentru a depune armele, pentru a anunța Curtea de Arbitraj că România se dă bătută înainte ca aceasta să judece cauza, în felul acesta ajungând să favorizeze compania, sau ajungând să există un rezultat direct în piața financiară. Nu a fost vorba de așa ceva. A fost vorba pur și simplu de o campanie prin care au fost date niște informații în spațiul public, care au făcut niște investitori să cumpere acțiuni crezând că lucrurile vor merge într-o anumită direcție. Opiniile respective au fost opiniile unor politicieni, care reprezintă o autoritate a statului, care însă nu au mai avut cum să afecteze ce s-a întâmplat efectiv cu acțiunile respective, sau cu rezultatul comunicat de instanță.
