De ce s-au hotârăt acum Israel şi Hamas să facă pace. Bilanţ dramatic în Gaza: zeci de mii de copii, femei şi vârstnici morţi
Israelul şi gruparea Hamas au ajuns la un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor, după 15 luni de război, în care Fâşia a fost transformată în moloz. Armistiţiul va intra în vigoare duminică, a anunţat premierul Qatarului. La rândul lor, Joe Biden şi Donald Trump au confirmat informaţia. În prima fază a acordului, vor fi eliberaţi 33 de ostatici ţinuţi încă de Hamas în Gaza, iar - în a 16-a zi a primei etape - se vor analiza detaliile următoarelor două faze. În această primă etapă vor fi eliberaţi şi ostaticii americani, dar şi un număr de palestinieni deţinuţi în închisorile din Israel. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ioana Bercean, analist politic şi expertă în Orientul Mijlociu.
De Marius Pancu la 16.01.2025, 15:44
Cinci soldaţi femei din Israel, captive în Gaza, vor fi puse în libertate în schimbul a câte 50 de palestinieni pentru fiecare, inclusiv 30 de combatanţi care aveau condamnări pe viaţă. În închisorile israeliene sunt peste 10.000 de deţinuţi palestinieni, inclusiv 3.400 de persoane închise sub detenţie administrativă, adică fără să existe acuzaţii oficiale la adresa lor sau să fi trecut prin vreun proces. Printre aceştia, 95 de copii şi 22 femei, potrivit CNN.
În Gaza ar mai fi în viaţă 60 de ostatici israelieni. Tot în prima fază a armistiţiului, soldaţii Israelului trebuie să se retragă la nu mai mult de 700 de metri de la frontiera israeliană spre interiorul Fâşiei. Palestinienilor strămutaţi trebuie să li se permită să se întoarcă în nordul Gazei.
Un studiu din cea mai importantă revistă ştiinţifică din lume, Lancet, arăta în weekend, însă, că bilanţul e mult subestimat şi există cu cel puţin 40% mai multe decese. Până în luna iunie, Lancet atrăgea atenţia că numărul corect ar fi mai aproape de 65.000 de palestinieni ucişi, dintre care 59% femei, copii şi vârstnici de peste 65 de ani. 200.000 de clădiri au fost distruse în Gaza. Pe de altă parte, pe 7 octombrie au fost ucişi 1139 de israelieni şi peste 200 au fost luaţi ostatici.
Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ioana Bercean, analist politic şi expertă în Orientul Mijlociu. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de aceasta:
- Doamna Bercean, de ce acum? Pentru că versiuni ale acestui acord au mai fost încă din luna mai. Ce factori, ce context nou geo-politic, poate, şi ce schimbări au înclinat definitiv balanţa acum spre acest armistiţiu?
- Vreau să punctez că aţi observat foarte bine. De fapt, această întrebare şi-ar pune-o orice cetăţean sau analist serios în domeniu. Aceasta este întrebarea principală. De ce acum? Şi sigur că ar mai fi o întrebare. Ce se va întâmpla după ce această hartă de parcurs va ajunge la final, dacă toate acele etape vor avea o finalitate, sperăm noi, pozitivă? Ca să aflăm răspunsul la întrebarea de ce acum trebui să ne uităm la contextul puţin mai larg a ceea ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu începând din luna mai a anului 2024 încoace. Sigur, evenimentele s-au precipitat după atacul terorist din 7 octombrie 2023, dar noi am mai discutat şi ştim că au fost nenumărate articole şi ştiri, pe surse sau poate chiar directe, privind o posibilă înţelegere sau posibile negocieri pentru acordul de eliberare a ostaticilor şi de încheiere a focului. De ce acum? Pentru că Orientul Mijlociu, spre deosebire de alte continente, şi sigur aici mă refer la Europa, a înţeles cam de la începutul anului că Donald Trump are şanse mai mari să câştige preşedinţia americană. Deci se întâmplă acum pentru că este foarte aproape de inaugurarea noului preşedinte american şi ştim cu toţii că acesta sau, în general, lumea se pregăteşte pentru o administraţie Trump puţin diferită faţă de primul mandat.
Vorbim despre o administraţie mai pragmatică, mai tranzacţionistă, şi pe alocuri chiar mai agresivă, dar nu neapărat în sens kinetic al războiului, aşa cum vedem că se întâmplă, de exemplu, în Ucraina. Deci nu vorbim în aceşti termeni. Să ne ducem puţin cu gândul până în 1979 şi vedem o similitudine între criza ostaticilor din ambasada americană din Teheran, de atunci, când preşedintele Carter, inclusiv pe drumul acela pe care îl făcea dinspre Casa Albă înspre locul inaugurării preşedintelui Ronald Reagan aştepta un telefon prin care să i se confirme eliberarea ostaticilor din ambasada americană din Teheran. Acel telefon nu a venit. Evenimentele s-au întâmplat după 1980, deci după 444 de zile.
Dar avem aici şi o diferenţă. Vedem că trimisul special al Administraţiei Biden a lucrat foarte aproape cu trimisul special pentru Orientul Mijlociu al domnului Trump. Şi trebuie să remarcăm încă un aspect. Rapiditatea, dacă vreţi, pentru că aici sunt şi câteva articole care au apărut, sigur, pe surse, în presă. Rapiditatea cu care a fost făcut domnul Netanyahu să se răzgândească. Se spune că ar fi existat discuţii destul de intense cu domnul Netanyahu şi revenim acum la contextul general al Orientului Mijlociu. Inclusiv domnul Netanyahu este supus unor presiuni interne care ajung, din ce în ce mai mult, la limite tot mai înalte. Domnul Netanyahu înţelege că această carieră politică, senzaţională, de altfel, se apropie oarecum de un sfârşit şi poate vrea să lase în urmă o imagine cât mai bună şi o moştenire care să fie de partea bună a istoriei până la urmă.
Pe de altă parte, atacurile acestea, toate fronturile deschise de Israel, împotriva Hamas şi Hezbollah, au slăbit capacitatea de influenţă a Iranului. Iar în fundalul tuturor acestor lucruri s-au mai întâmplat şi nişte negocieri între Iran şi Egipt. Egipt care, am înţeles şi se ştie deja, a fost implicată în aceste negocieri, alături de Qatar. Deci iată o pânză dintr-aceasta de evenimente care, până la urmă, în pragul inaugurării noii administraţii Trump, ne-au adus spre o soluţionare poate mai aproape ca niciodată de situaţia aceasta foarte complicată din Gaza, atât pentru partea israeliană, unde avem deja mai bine de 15 luni de când prizonierii se află în custodia Hamas, şi acolo avem inclusiv şapte cetăţeni americani, de aceea spun că este momentul foarte important înainte de inaugurarea preşedintelui Trump.
- Dar dacă spuneţi că a fost atât de decisiv ajutorul administraţiei Trump şi al emisarului lui Trump care, într-adevăr, a fost acolo ca să lucreze cot la cot, potrivit ultimelor informaţii pe care le avem pe surse, dar şi de pe diferite canale oficiale, de ce nu s-a întâmplat armistiţiul acesta după inaugurare, când Donald Trump era deja în poziţia de preşedinte? Pentru că altminteri stăm să aruncăm o privire spre cum va reţine istoria că a fost un armistiţiu semnat pe timpul administraţiei Biden.
- Va fi un armistiţiu semnat în timpul administraţiei Biden, este adevărat, dar poate este şi o parte bună în acest lucru, pentru că Donald Trump, sigur, noi îl descriem în diverse culori şi îl desenăm în diverse culori, dar haideţi să spunem că poate să fie şi o concesie sau o înţelegere între cele două administraţii. Până la urmă iată că s-a reuşit lăsarea de o parte a orgoliilor. Dacă ne uităm un pic mai bine la această hartă de parcurs, ea începe în timpul administraţiei Biden, dar va fi finalizată în timpul administraţiei Trump. Or Donald Trump îşi poate asuma sau se poate autocredita, inclusiv cu acele mesaje destul de dure care au fost transmise personal înspre membrii Hamas şi înspre tot ce se întâmplă în regiune, şi aici în subsidiar înţelegem şi Iran.
Trump a spus că va declanşa iadul, dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi până în ziua inaugurării domniei sale. Domnul Trump are nişte planuri mai îndelungate pentru Orientul Mijlociu. Din ceea ce se întrevede şi din ceea ce reiese, să spunem pe surse formale sau mai puţin formale, domnia sa doreşte şi un acord cu Iran, doreşte şi o reglementare a situaţie sau o ameliorare a situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu. În acest moment, orice situaţie de îmbunătăţire în regiune începe, în primul rând, cu un armistiţiu, cu un acord de eliberare a ostaticilor şi de încheiere a războiului dintre Israel şi organizaţia Hamas.
- Haideţi să vă pun şi o întrebare directă, deşi poate este uşor speculativă. Ce ne demonstrează acordul acesta, semnat cumva cu nişte clauze pe care le-am văzut din mai, le-am tot auzit, le-am tot povestit? Nu ne aduce nimic nou în legătură cu ceea ce se angajează părţile să facă. Aveau ascendentul de a impune acest acord Statele Unite mult mai devreme, dar nu au făcut-o pentru că au existat alegeri la mijloc?
- Cu siguranţă. Să ştiţi că orice se întâmplă în zona Orientului Mijlociu are o soluţie. Sunt numeroase rezoluţii ONU, există numeroase înţelegeri, acorduri şi chiar un tratat de pace din 1979. Sigur, a trecut mult timp de atunci. O soluţie care să fie întâlnită undeva la mijloc presupune foarte multe compromisuri de ambele părţi. Aici mă refer inclusiv la partea sau chiar în special la partea israeliană. O astfel de soluţie ar putea costa, uneori, cariere politice. Am văzut ca şi pe domnul Carter, de altfel, momentul acela de la Teheran l-a costat cariera politică sau un al doilea mandat. De ce începe acest parcurs în timpul administraţiei Biden? Pentru că, trecând de ego-ul domnului Trump sau al celor din jurul domniei sale, trebuie totuşi să credităm, într-o anumită măsură, inclusiv eforturile depuse de administraţia Biden şi în special eforturile depuse de secretarul de stat Anthony Blinken, care a făcut cel puţin 12 drumuri dus-întors înspre Orientul Mijlociu, în încercarea de a găsi măcar soluţii intermediare, dacă nu unele finale sau sustenabile.
Deci iată că nu trebuie să ne speriem foarte tare. Şi nu prea contează dacă este pe placul nostru sau nu cine este viitorul preşedinte al Americii. Asta este exclusiv treaba americanilor, pe cine doresc să aleagă sau de către cine doresc să fie conduşi, dar iată că acest prim acord, care, sigur, sperăm că va fi finalizat, este un semn că Donald Trump s-a lăsat convins de ceea ce i-au transmis consilierii domniei sale sau a înţeles şi a avut înţelepciunea să asculte ce i s-a spus.
- Ce consecinţe lasă, pe termen mediu şi lung, războiul acesta absolut negru care a fost între Israel şi Gaza?
- Consecinţe incomensurabile. Spuneaţi şi dumneavoastră şi am citit şi eu studiul acela despre procentul mult mai mare de victime civile din Gaza. Acolo este un dezastru umanitar. Noi avem deja nişte state eşuate în Orientul Mijlociu. Mă refer la Yemen sau Siria. Sigur, lucrurile sunt mult mai complexe şi probabil vom discuta şi altă dată. Pe termen scurt, populaţa din Fâşia Gaza trebuie oarecum ajutată, pentru că acolo dramele şi dezastrele umanitare sunt absolut cutremurătoare. Pe de altă parte, inclusiv în Israel cred că, după ce se ajunge la o soluţionare n-aş spune neapărat definitivă, pentru că nu există aşa ceva în Orientul Mijlociu, dar cel puţin pe o perioadă predictibilă inclusiv în Israel vor avea loc schimbări politice şi o să vedem nişte cutremure dintr-acestea care, sigur, sunt normale şi aşa funcţionează o democraţie.
- Adică domnul Netanyahu va pleca, probabil, şi vor merge mai repede şi procesele sale pe care le are pe rol?
- Vom vedea unde vor duce aceste procese sau aceste acuzaţii care îi sunt impuse dar s-ar putea, poate sub o formă sau alta, să iasă pe uşa din faţă a politicii israeliene. Totuşi, să nu uităm că este una dintre cele mai proeminente şi cele mai importante figuri şi a reuşit în această perioadă, de aproape un an şi jumătate, să rămână la conducerea guvernului israelian, a reuşit să demanteleze Hezbollah, a reuşit să diminueze capacitatea regională a Iranului, etc. Adică a avut nişte reuşite considerabile. Sigur, în ceea ce priveşte ostaticii israelieni, acolo trebuie să spunem că interesele strategice s-au despărţit de dorinţele sau de ceea ce îşi dorea populaţia, pentru că eliberarea ostaticilor era ceea ce populaţia israeliană în primul rând. Până la urmă, cred că domnul Netanyahu a decis să aibă mai degrabă regret strategice, decât regrete tactice. Până la urmă, o parte din moştenirea sa va fi şi demantelarea influenţei regionale a Iranului, aşa cum de altfel îşi doreşte din 1996.
