Video Ce a urmărit de fapt Marcel Ciolacu prin strategia retragerii PSD de la negocieri? Analist: Un moment destul de penibil
N-a durat prea mult "tantrumul electoral" al social-democraţilor. Potrivit surselor Observator, Marcel Ciolacu a fost convins să revină la masa negocierilor, însă pretinde scuze de la Ciprian Ciucu, după o declaraţie în care acesta nici măcar nu se referea la liberali, ci la USR.
Mai concret, Ciprian Ciucu a spus ca au fost discuţii contondente între USR şi PSD şi că Uniunea Salvaţi România nu voia să stea la masă cu social-democraţii ca nu cumva să se murdărească de pesedism. Dar, USR nu mai era oricum în calculul de coaliţie extinsă încă de miercuri, deci pretinsa ofuscare a lui Marcel Ciolacu, pe o declaraţie care făcea referire la un partid ce nu se voia oricum în alianţă, n-avea niciun temei. Marius Pancu a analizat alături de Răzvan Petri, co-fondator Politică la minut, ce a vrut să facă Marcel Ciolacu prin această stratagemă.
Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:
Marius Pancu: Ajutaţi-ne să înţelegem, din perspectiva dumneavoastră, cum a arătat gestul acesta făcut de Marcel Ciolacu astăzi? Ce a urmărit cu el?
Răzvan Petri: Există două naraţiuni aici. Prima este legată de dorinţa PSD de a nu începe anul 2025 la guvernare, iar asta ar fi o dorinţă credibilă, pentru că urmează a fi luate nişte măsuri destul de dificile din punct de vedere economic. Urmează îngheţări de salarii, urmează, probabil, măriri de taxe, iar PSD este văzut ca partidul care dă, nu care ia de la cetăţeni. Un partid care, în general, este văzut ca un partid darnic cu bugetul de stat şi, având în vedere că vin şi prezidenţialele iar Marcel Ciolacu s-ar putea să-şi dorească o nouă candidatură, s-ar putea ca el să nu vrea ca imaginea lui să fie asociată cu o serie de măsuri economice care nu sunt prea bine văzute în societate. Pe de altă parte, dacă, într-adevăr, a fost vorba doar de o supărare pe partide, ceea ce nu prea cred, este foarte posibil ca Marcel Ciolacu să dea dovadă de imaturitate şi să fie, mai degrabă, un moment de enervare, de tensiune, ceea ce îmi e greu să cred că la acest nivel se poate întâmpla, dar dacă se întâmplă, este foarte grav. În fine, toate aceste lucruri arată că, de fapt, sunt nişte puncte în negociere, sunt nişte metode de negociere şi este normal să se lungească nişte negocieri atât de complicate între trei sau patru partide. Am văzut că şi în vestul Europei este greu să se formeze un Guvern cu parlamente din ce în ce mai fărmiţate şi în care extremiştii iau din ce în ce mai mult control. Astfel aş zice că n-ar trebui să ne şocheze faptul că durează poate câteva săptămâni să obţinem un nou Guvern şi poate că e mai bine aşa.
- Ce a urmărit de fapt Marcel Ciolacu prin strategia retragerii PSD de la negocieri? Analist: Un moment destul de penibil
- Profesor de economie mondială: investitorii se uită dacă vom alege pro-european sau suveranist, apoi deciziile...
- Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la...
- Cum a răsturnat Nicuşor Dan calculele pentru preşedinţie? Analist: "Are şanse mai bune decât Lasconi în turul 2"
- Specialist în marketing politic, despre calculele partidelor înainte de formarea viitorului Guvern
Marius Pancu: Revenind la gestul lui Marcel Ciolacu şi acest scenariu al supărării, să mergem pe scenariul acesta al supărării, nu-mi dau seama dacă Marcel Ciolacu a înţeles corect declaraţia care l-ar fi supărat, în mod teoretic, pentru că Ciprian Ciucu făcea referire la USR, ieşiţi, oricum, din calculul pentru coaliţie. Nu se referea la Partidul Naţional Liberal că s-ar murdări de pesedism, căci altminteri au fost în coaliţie trei ani, cred, sau patru, chiar. Deci nu mai era cazul ca PNL să se murdărească acum, la negocieri.
Răzvan Petri: Aşa este. Dacă într-adevăr a înţeles greşit sau a fost informat greşit în legătură cu declaraţiile lui Ciprian Ciucu, e vorba doar despre un moment destul de penibil pentru Marcel Ciolacu, pentru că nu este în stare să înţeleagă contextul unei declaraţii într-un interviu, pentru că, de fapt, ceea ce făcea Ciprian Ciucu era să citeze declaraţiile liderilor USR, care spuneau că nu vor să se asocieze, să se murdărească de pesedism. Şi dacă într-adevăr acesta a fost motivul supărării, îmi pare rău să spun, dar este cam grav pentru un lider de partid, premier în funcţie, să arunce în aer negocieri doar dintr-o mică neînţelegere. Putea oricând să dea un telefon sau putea să se uite din nou la acel moment. Existau foarte multe lucruri pe care le putea face. Şi din acest motiv spun că pare incredibil că acesta este motivul real al supărării şi dacă nu este, eu mai degrabă văd motivul legat de o strategie politică de a evita începerea anului 2025 la guvernare.
Marius Pancu: Să ne uităm şi la cealaltă parte. Ieri, USR, prin vocea Elenei Lasconi, transmitea opt condiţii de intrare la guvernare, de rămânere în cadrul negocierilor. Erau opt condiţii absolut imposibile, dacă ne uităm la practica reală în politica. Cu ce diferă tantrumul de azi al lui Marcel Ciolacu de tantrumul de ieri al Elenei Lasconi? Politic vorbind, sigur.
Răzvan Petri: Păi, nu prea diferă. Pentru că USR este, în acest moment, destul de necredibil pe scena politică. Adică el vine cu o serie de propuneri, care sunt de nerealizat, cum spuneţi şi dumneavoastră. Este foarte greu, dacă ne uităm la practica politică, să ne trezim, doar pentru că vrea USR, cu demisii înalte în stat de la SIE, SRI, AEP, cu demisia preşedintelui şi cu astfel de lucruri. Iar astăzi pare că au renunţat la aceste cereri şi vor doar să meargă pe partea economică, cu nişte cerinţe legate de necreşterea taxelor şi pe un buget şi o fiscalitate mult mai responsabile. Şi atunci vedem că USR s-a pus singur într-o poziţie din care greu mai poate să iasă. Este foarte necredibil. Nu se ştie care este poziţia sa de negociere la masă cu celelalte partide. Practic, USR doar îngreunează procesul de a forma un guvern şi este din nou o dovadă că USR nu prea a înţeles cum se joacă politica reală sau poate nu vedem noi ceva. Dar de unde suntem acum şi cu informaţiile pe care le avem, pare că USR nu a înţeles sau nu ştie exact care este poziţia sa în aceste negocieri.
Marius Pancu: Cât câştigă partidele extremiste de pe urma a ce vedem în aceste zile?
Răzvan Petri: Din păcate ele câştigă foarte mult, pentru că votul de blam care a venit pentru partidele de la guvernare a venit şi pe această neîncredere profundă în clasa politică, pe lângă alţi factori care ţin de factori socio-economici sau cei care ţin de ingerinţe străine. Dar vedem că practic astăzi partidele se ceartă pe declaraţii, se ceartă pe subiecte care par foarte departe sau care chiar sunt foarte departe de interesele oamenilor. Partidele nu fac nimic să reconstruiască încrederea în partidele mainstream şi, între timp, partidele extremiste, care stau în Opoziţie, nu trebuie să facă nimic. Partidele extremiste se uită la partidele mari cum se faultează singure. În acest context văd cu atât mai multă îngrijorare această idee de alegeri anticipate. Alegerile anticipate ar face mai uşoară accederea partidelor extremiste la guvernare, dacă s-ar întâmpla în următoarele luni, şase, opt luni, să avem alegeri anticipate. Variantă lansată, dacă nu mă înşel, chiar de USR.
Marius Pancu: Deci nu vedeţi ca fiind posibilă varianta cu alegeri anticipate sau n-ar fi benefică.
Răzvan Petri: În primul rând este foarte dificil. În România nu avem o procedură clară pentru anticipate. Adică se pot întâmpla doar în cazuri specifice în care, la 60 de zile după prima solicitare de formare a unui guvern sunt două numiri care pică în Parlament. Două numiri de guvern care pică în Parlament. Dacă asta se întâmplă, într-adevăr se poate dizolva Parlamentul şi pot să apară alegerile anticipate, dar şi dacă asta se întâmplă, nu ştim exact dacă o va face preşedintele nou, dacă o poate face acest preşedinte, dar din ce ştim nu se poate face, pentru că în ultimele şase luni de mandat ale preşedintelui nu putem avea alegeri anticipate, dar nu ştim dacă sunt ultimele şase luni de mandat sau nu pentru că nu avem niciun calendar electoral. Nu ştim, de fapt, nici ce poziţie are preşedintele acesta, pentru că CCR a prelungit mandatul, practic, prin decizia sa, dar nu ştim cum arată situaţia, legislativ vorbind. Iar dacă se întâmplă, totuşi, dacă reuşim să depăşim, să zicem, toate aceste probleme de ordin legal şi de înţelegere a dinamicii politice, tot nu cred că varianta alegerilor anticipate va avantaja partidele pro-europene, care astăzi par că, din ochii electoratului, nu se înţeleg şi nu pot să discute teme reale. Nu reuşesc să pună pe masă o serie de reforme sau o serie de lucruri pe care oamenii le-au cerut. Vedem că n-au fost demisii din sistem, vedem că n-au fost reforme în sistem şi vedem că ele nici măcar nu se discută. Singurii câştigători sunt cei care au promis că vor eradica acest sistem care pe oameni îi frustrează, îi enervează. Având discuţii cu oamenii zilele acestea, vedem că toţi spun acelaşi lucru - vreau să scap de ei, vreau să scap de toţi aceşti oameni, de acest sistem. Iată că partidele extremiste au şansa foarte curând, dacă o să avem anticipate. Nu o să mai ia 35%, cât au ei acum, s-ar putea să ia spre 40% sau poate chiar 50%.
Marius Pancu: Răzvan Petri, spuneam că voi vă ocupaţi de accesibilizarea politicii pentru tineri şi l-am văzut pe Marcel Ciolacu într-o campanie extrem de agresivă de imagine pe TikTok după ce, desigur, Călin Georgescu şi-a asigurat succesul acolo. Ce şanse are Marcel Ciolacu să capitalizeze vizualizările şi like-urile pe TikTok într-o eventuală nouă campanie electorală prezidenţială? Care va fi echivalenţa de traducere dintre cele două?
Răzvan Petri: Depinde foarte mult de cine este oponentul lui Marcel Ciolacu, dacă intră în turul II şi aşa mai departe. Acum, ce face Marcel Ciolacu pe TikTok este cumva să se umanizeze, să devină simpatic pentru o parte a electoratului care vedea PSD ca acest partid cu gheare care vrea să ne scoată din UE, partid care este malefic şi în care sunt doar baroni locali care pe noi ne dezgustă, să spunem, prin ceea ce fac ei, corupţie şi aşa mai departe. Iar faptul că Marcel Ciolacu, faţa PSD, este umanizată şi devine chiar acest unchi simpatic, să zicem, cum apariţii mai dese pe TikTok, vedem că funcţionează într-un fel, pentru că există oameni care n-ar vota PSD, de obicei, dar care distribuie aceste materiale şi care spun - băi, parcă Marcel Ciolacu nu este atât de rău, uite, e doar acest băiat inofensiv. Dar nu este aşa, neapărat, iar echivalenţa dintre like-uri şi voturi o putem vedea într-un eventual tur II în care Marcel Ciolacu intră cu un oponent mai de extremă. Pentru că, în acel caz, ar fi mai uşor unei părţi de electorat pro-europene, dar cu standarde înalte şi care n-ar vota PSD, să voteze cu Marcel Ciolacu, care pare mult mai inofensiv faţă de alţi lideri PSD dinainte sau din jurul lui. Pe de o parte mă gândesc la Liviu Dragnea, acest lider politic care era atât de hulit în societate. Dacă e să comparăm aş zice că Marcel Ciolacu, prin campania pe care o duce, caută să pară mult mai frecventabil.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰