Antena LIVE

Curs valutar

Cum explică sportivele din România eşecul din finala de canotaj 8+1, după ce în recalificări doborâseră recordul mondial

România a fost ultima în finala de canotaj 8+1 feminin, la două zile după ce în recalificări dobora recordul mondial al probei. Fetele spun că au dat totul pentru un podium olimpic şi că au reuşit o cursă foarte bună, ceea ce face cu atât mai surprinzător rezultatul.

De la 30.07.2021, 11:05
WhatsApp
România a ocupat locul şase în finala la canotaj 8-1 Hepta / Zuma Press / Frank Hoermann / Sven Simon

România (Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea) a ocupat locul şase, ultimul, în finala probei de opt plus unu feminin, vineri, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. 

Canotoarele române au fost cronometrate cu timpul de 6 min 04 sec 6 sutimi, departe de timpul realizat în recalificările de miercuri, când au realizat un nou record mondial al probei (5:52.99). "Împreună cu colegele mele am făcut cea mai bună cursă a noastră. De obicei o cursă bună nu ţine de rezultat, o cursă bună ţine de cum o simţi, de cum pleci şi dacă faci mult mai bine decât la antrenament şi în celelalte curse. Asta înseamnă o cursă bună şi dacă nu am venit pe podium, nu suntem triste. Am dat tot ce am putut şi chiar ne-am depăşit", a declarat Magdalena Rusu, în vârstă de 21 de ani.

Sportiva mai spune că a simţit că plecarea a fost mai bună decât în cursa în care au stabilit recordul mondial, deşi în realitate barca noastră a avut un start greoi şi nu a reuşit să avanseze în clasament, în ciuda unui reviriment pe ultima parte a cursei.

Canotoarele române, şocate de rezultat

Pe acelaşi subiect

La rândul său, Viviana Bejenariu, 27 ani, campioană mondială în 2017 şi cvadruplă campioană europeană (2017, 2018, 2020, 2021), a fost mai afectată de rezultat. "Sunt supărată, nimeni nu e fericit pentru un loc şase. Toată lumea îşi dorea o medalie. Nu cred că ceva nu a funcţionat, totul a fost la fel cum ne-am antrenat", a spus ea. 

Dubla campioană europeană Georgiana Dedu (2020, 2021), în vârstă de 25 de ani, a apreciat: "Nu pot să judec locul şase şi niciun alt loc. Asta a fost astăzi, noi am dat tot ce am putut. Dacă mai puteam să dau o lovitură în plus, da, atunci eram dezamăgită şi eram nemulţumită. A fost o cursă bună, am plecat motivate, dar aşa a fost azi. Toate ne doream un podium, dar dacă ştim că am dat tot, nu avem de ce să fim dezamăgite".

Amalia Bereş, 24 ani, triplă campioană europeană (2019, 2020, 2021), consideră că a fost o cursă grea şi s-a arătat şocată şi dezamăgită de rezultat. "A fost o cursă grea, ne-am dorit mult mai mult, având în vedere că am scos record mondial în recalificări. Ne-am aşteptat la un loc pe podium cel puţin, dar nu a fost să fie astăzi. Suntem şi noi puţin şocate, trebuie să digerăm rezultatul final. Sunt şocată de locul nostru, pentru că a fost o cursă bună, am dat tot ce am putut, am fost într-o continuă urcare la 500, 750 şi 1.000 m, dar am terminat pe locul care am terminat.

Sunt puţin dezamăgită, nu neapărat de mine, ci de rezultatul final. Dar şi mulţumită în acelaşi timp pentru că echipa şi-a dat sufletul până la ultima lovitură. La aceste curse, fie o prinzi din start şi totul se termină cu bine, fie nu, pentru că nu prea mai poţi schimba multe în 2.000 de metri. Odată ce am fost distanţate la două secunde, nu am mai reuşit să le recuperăm. Vin la concurs să urc pe podium, dar asta este, trebuie să ţinem capul sus şi să acceptăm ce am făcut. Nu am fost obosite după acel record mondial din recalificări, am fost antrenate pentru toate cursele, nu doar pentru una", a declarat Amalia Bereş.

Trei medalii pentru canotori, la Jocurile Olimpice de la Tokyo

România încheie întrecerile de canotaj de la Tokyo cu un bilanţ excelent, o medalie de aur (dublu vâsle feminin - Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi două de argint (patru rame fără cârmaci masculin - Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari, respectiv dublu rame masculin - Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă).

Bilanţul olimpic general al canotajului românesc este de 20 de medalii de aur, 12 de argint şi 9 de bronz.

La ediţia precedentă a Jocurilor, în 2016, la Rio, România obţinea bronzul în proba regină a canotajului la feminin. România este triplă campioană olimpică în această probă (1996, 2000, 2004).

Cursa de vineri a fost câştigată de echipajul Canadei, argintul a revenit Noii Zeelande, în timp ce bronzul a revenit Chinei.

Cornel Preda

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”. ...

canotaj jocurile olimpice
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024