Antena LIVE

Curs valutar

Video

Dănuţ Lupu s-a predat și va fi trimis la închisoare: "Îmi voi duce crucea, dar sper că voi fi lăsat să fac asta cu demnitate"

Danuţ Lupu s-a predat. Fostul internaţional a revenit în ţară în această după amiază, cu un zbor din Dubai. A fost întâmpinat de agenţi, apoi scos în afara aeroportului, urcat în mașina de poliție şi condus la penitenciarul Rahova. Are de ispăşit o pedeapsă de 7 luni şi 10 zile pentru că a fost prins de mai multe ori fără permis de conducere. 

De la 08.10.2023, 21:16
WhatsApp
Vezi și:

"Bineînţeles, eu îmi voi duce crucea, dar sper că voi fi lăsat să fac asta cu demnitate. Mă predau astăzi, pentru azi erau şi biletele de avion de întoarcere. Îmi voi ispăşi pedeapsa pe care am primit-o conform legii. Din acest moment nu o să mai dau niciun fel de declaraţie şi sper ca toată lumea să fie bine, în special familia mea", a declarat Lupu, potrivit News.ro.

Fostul internaţional Dănuţ Lupu a fost condamnat, în apel, la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, decizia fiind anunţată, luni, de Curtea de Apel Bucureşti. El a fost dat în urmărire, figurând pe lista persoanelor urmărite, pe site-ul Poliţiei Române.

"Împotriva celui în cauză, Judecătoria Cornetu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.134 din 02.10.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 7 luni şi 10 zile închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere", se precizează pe site.

Dănuț Lupu, condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare

Pe acelaşi subiect

În 16 februarie, Judecătoria Cornetu hotărâse condamnarea fostului jucător la 7 luni şi 10 zile de închisoare. 

Lupu a contestat hotărârea, iar Curtea de Apel Bucureşti i-a respins apelul, decizia fiind definitivă.

Dănuţ Lupu nu se afla în ţară în momentul când s-a dat verdictul, el urmând a reveni în România duminică.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

danut lupu inchisoare condamnare
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025