Antena LIVE

Curs valutar

Mama gemenilor din Ploieşti, care au căzut de la etajul 10 în timp ce ea făcea live pe Facebook, a fost trimisă în judecată

Andreea, mama gemenilor căzuti de la etajul 10 în Ploieşti, după ce au fost lăsaţi nesupravegheaţi, a fost trimisă în judecată.

De la 12.04.2022, 13:21
WhatsApp
Andreea făcea live pe Facebook în momentul în care copiii ei au căzut de la etajul 10 Observator

Femeia din Ploieşti care, în vara anului trecut, şi-a lăsat nesupravegheaţi gemenii, în vârstă de doi ani, iar aceştia s-au urcat pe pervazul ferestrei şi au căzut pe trotuar de la etajul al zecelea şi au murit, a fost trimisă în judecată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a transmis, printr-un comunicat de presă, că a dispus trimiterea în judecată a unei femei pentru ucidere din culpă. 

"La data de 11 august 2021, în intervalul orar 17.30 - 2000, pe fondul unei manifestări subiective de dezinteres şi cu încălcarea obligaţiilor vizând ocrotirea şi îngrijirea propriilor copii, obligaţii instituite de prevederile art. 493 C. Civ., inculpata V.A.V. a deschis larg fereastra dormitorului apartamentului în care locuia, din municipiul Ploieşti, şi i-a lăsat nesupravegheaţi pe minorii gemeni P.B.E şi P.M.C, în varsta de doi ani şi o lună, context în care aceştia s-au urcat pe pervazul exterior al ferestrei, s-au dezechilibrat şi au căzut de la etajul numarul zece pe trotuarul asfaltat din faţa blocului, impact în urma căruia au suferit grave leziuni traumatice ce au condus la decesul acestora”, se arată în comunicatul Parchetului. 

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Ploieşti.

Pe acelaşi subiect

Femeia făcea live pe Facebook

La acea vreme, au existat date conform cărora femeia transmitea live pe Facebook, în timp ce fiul şi fiica sa au căzut pe fereastră, de la etajul 10, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă, în condiţiile în care nu erau supravegheaţi. În imaginile de pe reţeaua socială se vede cum femeia ascultă manele şi fumează, avându-l alături pe fiul în vârstă de cinci ani.

În urma tragediei din Ploieşti, care a şocat o ţară întreagă, Andreea, mama gemenilor care au căzut de la etajul 10, a povestit pentru Observator ce s-a întâmplat în noaptea respectivă. La final ea ne-a spus că nu este vinovată şi chiar se arăta încrezătoare că şi poliţia o consideră la fel. 

"Nu sunt vinovată cu nimic. Poliţia m-a găsit nevinovată. Mi-a zis să stau liniştită. Vine mâine dimineaţă şi mă ia de aici, pentru că mă ameninţă foarte multă lume. Vreau să stau tot timpul lângă mormântul lor, să mă duc mereu să îi văd", spunea mama gemenilor.

După incident, şi fiul de cinci ani a fost luat din îngrjirea femeii, fiind plasat în familia extinsă a tatălui său. Reprezentanţii DGASPC Prahova au înaintat Judecătoriei Ploieşti un dosar "bine documentat” prin care solicitau ca mama să fie decăzută din drepturile pe care le are ca părinte asupra fiului cel mare.

Mama gemenilor dă vina pe o prietenă

Andreea, mama gemenilor: Am făcut un live, nu cred că am stat mai mult de 10 minute pe live, n-am stat. Măsuţa era în colţul geamului. Şi de atunci mi-am dat seama, copiii mei au căzut pe geam. Sau s-a întâmplat ceva.

Este tot ce îşi aminteşte Andreea, la o săptămână după ce şi-a pierdut copiii. Femeia recunoaşte că era ocupată cu altceva, dar crede că vina pentru tragedie o poartă prietena ei, Alina.

Andreea, mama gemenilor: Copiii, da, erau singuri în cameră. Cand a venit politia, eu am intrat in camera, m-a trimis politia... "Du-te, vezi ce fac copiii". Cand intru in camera, o vad... ditamai salteaua aia, nu puteam s-o ridic singura. Doar doi barbati o ridicau. Că era saltea veche. Şi unde era salteaua? Era data jos din pat. Cum puteau copiii astia sa mute salteaua? N-aveau cum, asta nu-mi iese din cap, n-aveau cum.

Filmul tragediei din Ploieşti

Nepăsarea mamei a dus la o tragedie, în Ploieşti. Doi gemeni, de doi ani, au căzut de la etajul zece în gol. Copiii se jucau nesupravegheaţi în timp ce mama lor făcea live pe Facebook dintr-o cameră alăturată. Femeia a aflat ce s-a întâmplat abia după ce jandarmii i-au bătut la uşă. Mama a fost dusă direct la Psihiatrie.

Potrivit primelor informații, prima oară ar fi căzut fata, apoi la câteva minute și băiatul. Dacă inițial femeia le-ar fi spus polițiștilor că era în altă cameră, unde făcea curățenie, ulterior s-a aflat că mama gemenilor era live pe Facebook, asculta muzică și fuma, alături de ea fiind un băiețel mai mare.

Femeia nu a auzit când cei mici, lăsați singuri în cameră, s-au urcat pe o masă din dreptul ferestrei, apoi pe pervaz, după care au căzut. Deși pe filmarea postată pe Facebook se aud sirenele ambulanțelor și mașinilor de poliție, femeia nu a fost curioasă să arunce o privire la geam, ori să-și verifice copilașii. Filmarea se încheie când cineva îi bate puternic la ușă, cel mai probabil un echipaj de poliție care să o anunțe ce s-a întâmplat.

O femeie de la un magazin din apropiere le-a spus jurnaliștilor că a văzut toată ziua cum sunt aruncate mici obiecte pe geam, probabil tot de cei mici.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

gemeni mama crima ploiesti
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025