Noi detalii despre atacul motocicliștilor Hells Angels asupra afaceristului Dragoş Furtună. Un agent FBI explică cum acționează gruparea
Audierile motocicliştilor Hells Angels care l-au atacat în stil mafiot pe un patron de restaurante, scot la iveală detalii şocante. Ei ar fi plănuit atacul cu multă vreme înainte şi ar fi strâns o brigadă de rideri pentru a-i da o lecţie omului de afaceri, membru într-o grupare rivală şi la fel de temută la nivel mondial - Bandidos. Printre bătăuşii de la Hells Angeles sunt un cadru militar şi un ultras dintr-o galerie de fotbal. După o noapte în arest, atacatorii au fost plasaţi sub control judiciar. Doi dintre motociclişti au fugit şi sunt arestaţi în lipsă.
De Redactia Observator la 24.06.2023, 22:22Ei sunt doar câţiva dintre cei opt motociclişti Hells Angeles care l-au împuşcat şi înjunghiat pe unul din membrii grupării rivale Bandidos în mijlocul restaurantului pe care îl deţine. Printre cei anchetaţi e şi un cadru militar. Patru dintre motociclişti şi-au petrecut noaptea în arest, dar astăzi au fost eliberaţi sub control judiciar. Alţi doi au fugit înainte ca poliţiştii să pună mâna pe ei. Pe numele lor a fost emis mandat de arestare în lipsă. Cei doi fugari ar fi chiar cei care l-au lovit cu ciocanul şi l-au înjunghiat în picior, spun anchetatorii.
Reporter: "Aveţi vreo influenţă asupra celorlalţi membri?"
Sorin Tomescu: "Nu există lideri în Hells Angels."
Sorin Tomescu e unul dintre cei mai vechi membri ai grupării Hells Angels. Motociclistul, cunoscut sub numele de Guru, a particpat la atacat.
- Motocicliştii bănuiţi că au atacat în stil mafiot un patron de restaurante, reţinuţi. Cele două grupări se...
- Opt persoane sunt acuzate de tentativă de omor în cazul patronului bătut de motocicliştii Hells Angels. Liderul...
- Dragoș Furtună, patronul împuşcat şi bătut de motocicliştii Hells Angels, amenință după externare: "Au fost...
Andrei Lazăr, avocat: "A fost în capul coloanei de motociclişti din cadrul clubului Hells Angels. Aceasta a fost singura implicare. Au mers la un club privat pur şi simplu să îşi declare prezenţa şi apartenenţa la grupul respectiv."
Într-o postare pe Facebook, omul de afaceri rănit crede că Sorin Tomescu aruncă vina pe locotenenţii lui şi îl acuză de lipsă de onoare şi barbatie. De altfel de când a ieşit din spital el îşi ameninţă rivalii
Dragoş Furtună, patronul atacat: "Sunt foarte bine, m-au zgâriat pisicile puţin. O să plătească pentru ce au făcut!"
Un atac premeditat
Surse Observator spun că atacul ar fi fost plănuit cu multă vreme înainte. Liderii Hells Angeles ar fi adunat susţinători din mai multe oraşe din ţară şi s-ar fi hotârât să-i dea o lecţie lui lui Dragoş Furtună. La mijloc ar fi fost vorba de o luptă pentru supremaţie şi control. În ajutor, motocicliştii Hells Angels ar fi chemat şi întăriri. Trei maşini pline cu bătăuşi, gata să acţioneze la comandă.
Jay Dobyns, fost agent FBI: "Ei încearcă constant să cucerească teritoriile bandelor rivale. În gașca de motocicliști, începi foarte încet. Primul pas este ca asociat. Teritoriul pe care îl controlezi, influenţează cât de mulţi bani poţi face pe acel teritoriu. Sunt alţii care sunt implicaţi în trafic de droguri, trafic de arme, şantaj, taxe de protecţie."
Patronul rănit respinge categoric o astfel de variantă.
Dragoş Furtună: "Nu vând şi nu consum droguri. Refereritor la pachetarii ăştia care m-au atacat pe mine, îi văd nişte fumători de chiştoace. Sunt nişte teribilişti cu care nu am avut niciun contact, nu am teritorii de împărţit cu nimeni."
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riderii care l-au agresat pe patronul de restaurante ar putea primi între 10 şi 20 de ani de puşcărie.