Antena LIVE

Curs valutar

Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5 ani; 10 ani fără permis auto. Când intră legea în vigoare

Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care șoferii drogați sau băuți, cu alcoolemie de peste 0,80 g/l, nu mai pot scăpa de pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani. În plus, legea prevede majorarea  perioadei maxime de interzicere a dreptului de a mai conduce un vehicul de la 5 ani la 10 ani. Legea merge la preşedintele Iohannis pentru promulgare și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial dacă nu este trimisă la reexaminare. 

De la 14.05.2024, 17:33
WhatsApp
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5 ani; 10 ani fără permis auto. Când intră legea in vigoare Inquam Photos / George Călin

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, o inițiativă legislativă prin care este abrogată posibilitatea ca șoferii prinși drogați sau băuți, cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l, să scape cu o amendă penală. Instanțele vor avea numai opțiunea de a le acorda o pedeapsă cu închisoarea, de la 1 la 5 ani, a cărei executare nu poate fi amânată. De asemenea, modificarea adusă Codului Penal dă posibilitatea judecătorilor să-i lase până la 10 ani fără permis auto pe cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan, față de cinci ani, cât era până acum.

Inițiativa a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaților, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi "pentru".  Pe 11 decembrie anul trecut, proiectul legislativ care modifică prevederile articolului 66 din Codul Penal a fost votat cu majoritate în Senat. Practic, din momentul promulgării și intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, poate primi, pe lângă condamnare și interdicția de a mai conduce un vehicul până la 10 ani.

Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de pedeapsa cu închisoarea, de la 1 la 5 ani

"Procurorul poate dispune, atunci când apreciază necesar pentru soluţionarea cauzei, evaluarea consumatorului de droguri în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, în raport de circumstanţele personale ale consumatorului şi de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta şi dacă acesta nu se află în mod voluntar inclus într-un astfel de circuit integrat de asistenţă. În cazul consumatorilor minori, evaluarea este obligatorie. Evaluarea consumatorului se realizează cu consimţământul acestuia de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog. În funcţie de concluziile raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la primirea acestuia, procurorul dispune, cu acordul scris al consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri", prevede proiectul.

Pe acelaşi subiect

În situaţia în care consumatorul, până la emiterea raportului de evaluare, face dovada înscrierii voluntare într-un circuit de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, procurorul dispune trimiterea raportului de evaluare către centrul sau, după caz, unitatea medicală care acordă asistenţă consumatorului în vederea reevaluării programului individual al acestuia.

Actul normativ mai prevede, de asemenea, că fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

"Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, de către proprietarul, chiriaşul, deţinătorul cu titlu sau fără titlu sau administratorul oricărui imobil, incluzându-le şi pe cele aflate în stare de degradare, dezafectate ori în construcţie, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani", stipulează actul normativ.

10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan

Proiectul de lege mai prevede interzicerea exercitării dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule timp de 10 ani pentru şoferii care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere", se arată în document.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Cazanciuc: Legea adoptată de Camera Deputaţilor, o mare realizare

"10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. Iniţiativa mea legislativă a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaţilor, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi "pentru". (...) Practic, din momentul promulgării şi intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, va primi pe lângă condamnare şi interdicţia de a mai conduce un vehicul până la 10 ani. Este o mare realizare pentru mine pentru că, aşa cum am promis, am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morţi pe drumurile României, în încercarea de a o declasa de pe primul loc la decesele rutiere în Europa, în ultimii şapte ani", a scris marţi pe Facebook senatorul PSD, Robert Cazanciuc

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

lege alcool droguri soferi inchisoare pedeapsa
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025