Antena Meniu Search
x

Video ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină

Doi şoferi începători au făcut moarte de om, azi-noapte, în două accidente identice, când goneau cu maşini prea puternice pentru ei. Amândoi au 19 ani, iar victimele erau prieteni apropiaţi de-ai lor, pe care au vrut să îi impresioneze. Una dintre tragedii a fost provocată de un tânăr care abia îşi luase permisul. Conducea pentru prima dată o maşină de mare viteză,  pe care părinţii regretă acum că i-au făcut-o cadou. 

Iulia Pop
de Iulia Pop

la 13.05.2024 , 20:19

La volanul unei maşini puternice, un tânăr de 19 ani din Timiş a zburat cu 100 de kilometri pe oră şi a postat isprava pe internet. Avea permis de conducere de patru zile şi mare încredere în el. La fel şi părinţii, care i-au făcut cadou un automobil de mare viteză. Câteva ore mai târziu, se urca în maşina nerecomandată începătorilor, tocmai pentru că era prea puternică, şi îşi invita o prietenă la plimbare. A urmat dezastrul. Într-o curbă, băiatul nu a mai putut stăpâni maşina. 

Şi-a luat permsiul de patru zile

Iulia Pop, reporter Observator: Cel mai probabil, din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă, şoferul pierde controlul volanului, iese de pe carosabil şi se răstoarnă de mai multe ori pe câmp. Resturile vehiculului sunt împrăştiate de o distanţă de 200 de metri.

Vezi și

Nici şoferul, nici pasagera, o adolescentă de 17 ani, nu purtau centură de siguranţă. Amândoi au fost aruncaţi din maşina care s-a făcut zob. Fata a murit pe loc. Tânărul de la volan a supravieţuit, dar are răni serioase şi este internat la spital. Tardiv, mama lui regretă cadoul periculos...

Pe acelaşi subiect

Mama şoferului: Ieri i-am dat numerele şi talonul.

- Trebuia să-i iau altă maşină. Nu BMW. 

- El ce zice?

- Tot îl doare.

- Ştie că a murit fata care era pasageră? 

- Da, i-am zis acum. A picat aşa ca şi cum a leşinat.  

Mama fetei care a murit în accidentul provocat de şoferul începător încă face eforturi să înţeleagă cum a rămas fără unicul copil. 

Alina Schimdt - mama fetei: Ce pot să-i aduc? E o rochie de mireasă, că nu e fata... E minoră. Ce pot să-i aduc? Chestiile astea nu o să rămână aşa. O să îi dau în tribunal.

După ce va fi externat, şoferul începător va fi anchetat de ucidere din culpă - acuzaţie pentru care poate fi condamnat la cel mult cinci ani de închisoare. 

Un accident similar în Argeş

O pedeapsă mai gravă îl aşteaptă pe alt începător care şi-a omorât, azi-noapte, un prieten, într-un accident petrecut pe o şosea din Argeş. Tot în vârstă de 19 ani, a condus băut şi a ratat o curbă - maşina a intrat cu viteză într-un şant, apoi a fost aruncată într-un gard de beton. Pasagerul, de aceeaşi vârstă cu şoferul, s-a stins pe loc. 

Tragediile provocate de şoferi fără experienţă sunt un fenomen alarmant. Anul trecut, din 28.000 de accidente, un sfert au avut drept cauză manevre ale unor începători care nici nu împliniseră 20 de ani. De aceea, un proiect de lege vrea să interzică tinerilor sub 21 de ani şi celor care au permis de mai puţin de 12 luni să conducă maşini de peste 100 de cai putere. Fără pregătire serioasă la şcolile de şoferi, legea nu poate reduce prea mult statisticile negre, spune fostul pilot de raliu Titi Aur. 

Titu Aur, expert conducere defensivă: Nu se face aproape nimic pentru conştientizarea efectivă a viitorului şofer. Nu se trece prin niciun fel de simulatoare, de tamponare, de răsturnare.

 Ai pregătire puţină, îţi asumi riscuri mari. 

De cele mai multe ori, începătorii provoacă accidente pe şosele din cauza teribilismului - se urcă băuţi sau drogaţi la volan şi conduc cu viteză prea mare. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 5 voturi
Întrebarea zilei
V-aţi gândit să renunţaţi la maşină din cauza scumpirilor repetate la pompă?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină