Bărbat torturat şi acoperit cu lichid inflamabil, după ce o americancă l-a ademenit în casa ei. Atacatorii au cerut o recompensă uriaşă
O femeie de 22 de ani din New York se confruntă cu acuzații de tentativă de omor, după ce a păcălit un bărbat folosind reţelele de socializare. Acesta a venit la întâlnire, unde a fost torturat, în timp ce familia sa a fost obligată să plătească o răscumpărare de 100.000 de dolari.
De Redactia Observator la 15.03.2022, 16:28Potrivit New York Post, Valerie Rosario, în vârstă de 22 de ani, l-ar fi atras în mod deliberat pe bărbat în apartamentul ei. Aceasta a pus la cale un complot sadic la care ar fi participat şi alte persoane. Oamenii legii spun că victima a fost dusă în baie, iar agresorii au pulverizat peste lichide inflamabile, înainte de a fi incendiat și torturat cu lame de cuțit.
Rosario, care locuiește în Lower East Side din Manhattan, împreună cu mama și fratele ei, ar fi pus la punct schema prima dată pe Instagram și l-a convins pe străin să vină la o adresă din Marble Hill, din Bronx, la ora 1 dimineața, pe 7 februarie. Dar s-a transformat rapid într-o întâlnire din iad, când bărbatul a fost legat și răpitorii lui l-au forțat să-și cheme fratele pentru a primi o recompensă de 100.000 de dolari, pentru a-și asigura libertatea, susțin procurorii din Manhattan.
Poliția a reușit să-i dea de urmă aproximativ 24 de ore mai târziu, legat în spatele unei dube și abia respirând, potrivit New York Post. Se pare că acesta a fost mutat la un moment dat de la adresa iniţială. Nu au fost distribuite alte actualizări despre starea lui. Procurorii au descris-o pe Rosario drept o escroacă. Unul dintre presupușii complici, Javier Vargas, a fost găsit în cele din urmă la o adresă din Queens.
Femeia neagă toate acuzaţiile, deşi dovezile sunt covârşitoare
- Un medic a ucis și torturat deținuți într-o închisoare pentru a-şi arăta "puterea absolută". Sirianul a dat...
- O îngrijitoare a lăsat o pacientă bolnavă de demenţă să moară la -20 de grade: ''Zâmbetul frumos și...
- Un tânăr și-a omorât în bătaie bunica, pentru că i-a cerut un pahar cu apă. Crima oribilă a șocat...
Bărbatul a fost transportat la spital unde a fost tratat pentru multiple arsuri și răni înjunghiate pe față, corp, spate și picioare, potrivit plângerii. La Tribunalul Penal din Manhattan, Kluger a cerut ca Rosario să fie reținută fără posibilitatea de a ieşi pe cauțiune. Judecătorul Soma Syed a fost de acord că femeia ar trebui să fie arestată preventiv.
Avocatul ei a pledat ca ea să fie eliberată, menționând că locuia cu mama și cu fratele ei în timp ce lucra cu normă întreagă într-un cabinet stomatologic. ''Domnișoara Rosario neagă toate acuzațiile care i-au fost aduse'', a declarat acesta.
Alături de femeie, Vargas și încă unul dintre presupușii răpitori au fost, de asemenea, acuzați și arestați preventiv. O audiere urmează să fie programată pentru marți, conform Daily Mail.