Antena LIVE

Curs valutar

Cel puțin 11 persoane moarte și alte 30 spitalizate după ce au consumat băuturi alcoolice toxice în India

Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte 30 s-au îmbolnăvit după ce au consumat băuturi alcoolice toxice în statul Bihar, situat în estul Indiei, au anunţat autorităţile sâmbătă, informează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

De la 06.08.2022, 15:15
WhatsApp
Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz. Profimedia

Decesele au fost raportate în diferite localităţi aflate pe raza secţiei de poliţie a localităţii Maker din districtul Saran, la aproximativ 55 kilometri nord de Patna, capitala statului Bihar.

"Nouă locuitori din satul Bhatha şi două persoane din satul Ramdaspur au murit după ce ar fi consumat băuturi alcoolice toxice", a declarat un oficial din Saran.

Potrivit localnicilor, victimele au băut miercuri seara băuturi alcoolice preparate local, apoi au acuzat stări de anxietate, dureri de stomac, vedere înceţoşată şi vărsături.

"Alte 30 s-au îmbolnăvit şi 17 persoane şi-au pierdut vederea. Optsprezece se află sub tratament în Spitalul Chapra Sadar şi la Spitalul Colegiului Medical Patna", a relatat postul de stat All India Radio. "Cinci persoane au fost arestate în acest caz şi au fost confiscaţi peste 2.000 de litri de băuturi alcoolice contrafăcute", a adăugat postul.

Pe acelaşi subiect

Consumul de alcool interzis în regiune

Autorităţile guvernamentale locale au deschis o anchetă în acest caz.Bihar este un stat care a interzis vânzarea şi consumul băuturilor alcoolice începând din 2016. Cu toate acestea, decesele cauzate de consumul ilicit de băuturi alcoolice în acest stat sunt raportate deseori.

Luna trecută, peste 40 de persoane au murit, iar alte aproape 100 s-au îmbolnăvit după ce au băut alcool toxic în statul Gujarat din vestul Indiei, unde consumul băuturilor alcoolice este interzis din 1960.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024