"Otrăvire în masă", cu alcool de contrabandă. 28 de morţi şi alţi 60 de intoxicaţi, după ce au băut metanol. Poliţiştii indieni au deschis o anchetă
Alertă în India, după ce 28 de persoane au murit, iar alte 60 sunt internate cu intoxicaţie, după ce au fost otrăvite cu alcool de contrabandă.
În districtele Ahmedabad şi Botad din Guajarat, India mai multe persoane au fost ucise, iar alte zeci intoxicate, după ce alcool metilic a fost folosit pentru a produce o băutură extrem de tare, scrie The Mirror.
Otrăviţi cu alcool de contrabandă
În mod normal, consumul unei astfel de băuturi se poate face doar pe baza unui "permis", ea neputând fi cumpărată sau vândută fără acordul autorităţilor. Potrivit mai multor rapoarte, victimele, în mare parte agricultori şi angajaţi în domeniul sanitar, au refuzat să ceară ajutor de teamă să nu fie arestate după consumul băuturii.
Bhavnagar Ashok Yadav, inspectorul general al poliției, a declarat pentru presa din India că „În alcoolul pe care l-au consumat erau 98% metanol, asta înseamnă că au consumat doar metanol, ceea ce a crescut numărul morților”.
Poliţiştii au declarat că mai multe persoane au fost arestate pentru implicare în vânzarea "băuturilor false". Totodată, mai multe echipe au fost mobilizate pentru a merge în zonele respective şi a se asigura că oricine a ingerat alcoolul este internat la spital pentru tratament.
Politicienii şi poliţiştii au fost acuzaţi de mai mulţi localnici că ar fi permis vânzarea alcoolului de contrabandă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰