Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Cinci membri ai unei familii au murit într-un accident aviatic în SUA. Bunicul care se afla la manşă şi-a condus spre moarte nepoţii, fiica şi ginerele

Împreună pentru totdeauna şi dincolo de moarte. Cinci membri ai unei familii - părinții, cei doi fii ai lor și bunicul -pilot - au murit într-un accident de avion în statul New York.

De la 02.07.2024, 14:27
WhatsApp
Galerie (6)
Cinci membri ai unei familii au murit într-un accident aviatic în SUA. Bunicul care se afla la manşă şi-a condus spre moarte nepoţii, fiica şi ginerele

Familia din Georgia, Statele Unite, a zburat în regiune pentru un turneu de baseball, unde copilul lor cel mare a obţinut 4 puncte pentru echipa sa, după ce a lovit mingea cu bâta şi a trimis-o direct în tribune.

Uniţi în moarte pentru totdeauna

Avionul, un Piper PA-46 monomotor, era condus de bunicul copiilor, Roger Beggs, în vârstă de 76 de ani, când a căzut într-o zonă rurală, împădurită, în jurul orei 14, duminică după-amiază. Beggs a murit în accident alături de fiica sa, Laura VanEpps, în vârstă de 43 de ani, de soțul ei, Ryan, de 42 de ani, și de cei doi copii ai lor, James, în vârstă de 12 ani, și de fratele său, Harrison VanEpps, care avea 10 ani.

Avionul tocmai decolase de pe aeroportul regional Alfred S. Nader din Oneonta când s-a prăbușit în comitatul Delaware, lângă Sidney, la aproximativ 40 de mile nord-est de Binghamton. Epava avionului și rămășițele celor cinci persoane aflate la bord au fost găsite duminică seara în Masonville, a declarat poliția statului New York.

Pe acelaşi subiect

Drone, vehicule de teren și elicoptere au fost folosite pentru a căuta locul accidentului de la distanță, care se află la aproximativ 125 de mile nord-vest de orașul New York.

Familia și-a început călătoria de întoarcere înapoi la Alpharetta, Georgia, în suburbiile Atlanta, după ce și-a văzut fiul în vârstă de 12 ani jucând într-un turneu în Cooperstown. Într-un omagiu emoționan,t luni, jucătorii din Oneonta, unde James a jucat duminică și-au așezat mănușile cu inițialele sale: JR.

Tragedie de nedescris 

„În timp ce ne confruntăm cu această pierdere de neimaginat, haideți să ne unim pentru a ne aminti și a sărbători viețile frumoase pe care le-au trăit”, a scris familia Van Epps într-o declarație postată pe Facebook. „Bunătatea, râsul și dragostea lor vor rămâne pentru totdeauna întipărite în inimile noastre”.

„Este doar o tragedie masivă pentru familia noastră și sfârșitul a cinci vieți grozave, în special vieți tinere”, a spus şi Van Epps despre pierderea fiului său, a norei și celo doi nepoți.

Van Epps a spus că nepoții lui se descurcau bine la școală și la sport, iar Harrison, în vârstă de 10 ani, era, la rândul său, un jucător de lacrosse. „Ryan și Laura și-au susținut băieții în orice efort și-au dorit să facă”, a spus el.

Tatăl Laurei Van Epps, Beggs, se oferise voluntar să ducă familia cu avionul în statul New York și a venit să urmărească turneul cu ei. Avionul se îndrepta înapoi la Aeroportul Internațional Cobb County din Atlanta cu o oprire de alimentare în Virginia de Vest când s-a prăbușit, a declarat poliția de stat.

Monica Palade

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021. ...

accident aviatic morti
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025