Antena LIVE

Cum a ajuns un voluntar Greenpeace să "gătească" un gândac ascuns în urechea sa. A stat 3 zile cu uscătorul de păr pornit

Un bărbat de 40 de ani din Noua Zeelandă, voluntar Greenpeace, a fost uimit să descopere că senzaţia bizară de care nu putea scăpa de câteva zile era provocată de un gândac blocat în urechea sa stângă. Insecta se strecurase acolo în timp ce Zane Wedding înota într-o piscină din Auckland şi s-a plimbat nestingherită prin canalul auditiv al acestuia timp de trei zile.

De la 13.01.2022, 16:13
Facebook Zane Wedding

Zane Wedding, un māori în vârstă de 40 de ani din Noua Zeelandă, se va gândi de acum înainte de două ori înainte să plonjeze într-o piscină. Asta pentru că după ce a înotat în bazinul din Auckland s-a ales cu un "prieten" nedorit, cu multe picioare, ascuns în urechea sa stângă. Bărbatul care lucrează pentru Greenpeace nu a sesizat când s-a strecurat gândacul în canalul său auditiv, dar mai târziu a simţit din plin mişcările insectei. 

Medicul i-a recomandat să folosească un uscător de păr

Deranjat de senzaţia bizară, acesta a încercat iniţial să rezolve singur problema, cu picături de la farmacie, însă fără succes. Abia apoi a ajuns la medic, care i-a recomandat să folosească un uscător de păr pentru a evapora ceea ce amândoi credeau că e doar apă. "Am plecat acasă fără să simt vreo uşurare. Mi-am petrecut weekendul zăcând pe o parte, cu uscătorul de păr la ureche. Dacă voiam să mă plimb, ameţeala mă oprea imediat. Iar când stăteam jos, simţeam ceva pe timpan", a povestit Zane Wedding pentru CNN.

Un gândac se plimbase 3 zile prin urechea bărbatului

După trei zile extenuante, bărbatul a revenit la un cabinet ORL, unde a descoperit cu stupoare că în urechea sa îşi făcuse casă un gândac. Când medicul l-a examinat, a exclamat: "Iisuse! cred că ai o insectă în ureche!". "Atunci am realizat că ceea ce simţisem tot weekendul era de fapt un gândac ce se plimba prim capul meu. Mi-am dat seama că am gătit cu uscătorul de păr gândacul din ureche. Mi s-a făcut rău la acest gând", îşi aminteşte Zane. În mai puţin de cinci minute, doctorul a rezolvat problema, însă bărbatul a rămas cu o amintire neplăcută şi teamă de insecte.

Ți-a plăcut acest articol?

gandac ureche boala medici
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024