Deținut rus grațiat de Putin, acuzat că a violat o copilă de 13 ani. Ispășea 11 ani pentru o crimă, însă a fost eliberat ca să lupte în război
Un ucigaș condamnat care a fost eliberat din închisoare și grațiat de Vladimir Putin a fost trecut pe lista de urmăriți a Rusiei, după ce a fost acuzat că a violat o copilă de 13 ani.
De Redactia Observator la 19.08.2023, 13:16Alexei Khlebnikov, în vârstă de 35 de ani, demunit oficial un „erou” pentru serviciul său în războiul din Ucraina, a fugit în regiunea Volgograd, potrivit rapoartelor. Autoritățile ruse au confirmat că fostul condamnat a fost trecut pe lista de urmăriți federali, după ce acesta ar fi violat o fetiță de doae 13 ani. Fata se află la terapie intensivă în urma atacului, potrivit Mirror.
Bărbatul a fost condamnat anterior pentru crimă, după ce a ucis un bărbat cu o sticlă, dar și mai multe jafuri. El a fost condamnat la 11 ani pentru crimă, dar eliberat după mai puțin de doi ani pentru a lupta pentru Putin în Ucraina, printre miile de criminali recrutați în armata mercenară Wagner.
Căutat după ar fi violat o copilă de 13 ani
„La asta duce nelegiuirea totală. Și acesta este doar începutul”, a declarat o persoană a cărei identitate nu a fost făcută publică.
- Jumătate de milion de soldaţi, ruşi şi ucraineni, au murit sau au fost răniţi în război, estimează SUA
- Ucrainenii vor putea lupta de la egal la egal cu rușii în aer. SUA a aprobat livrarea de avioane F-16 Olanda şi...
- Surse: Zelenski ar urma să vină în România în următoarele zile. Ce primeşte România în schimbul acordului de...
Un alt bărbat care s-a alăturat războiului și acum este liber este Vyacheslav Samoilov, în vârstă de 42 de ani, care și-a ucis iubita, Olga Shlyamina, în vârstă de 33 de ani. A bătut-o până și-a dat ultima suflare, apoi a decapitat-o cu un fierăstrău.
„A luat măsuri pentru a ascunde urmele crimei, i-a dezmembrat trupul, lăsând fragmente în diferite locuri și a scăpat și de fierăstrău”, a spus Comitetul de Investigații Rus.
A fost închis timp de aproape zece ani într-un cetru de detenție strict, dar nu ispășise o cincime din pedeapsă când a fost chemat la război. Mama sa, Olga, a declanșat indignarea locală în Novodvinsk, regiunea Arhangelsk, când s-a lăudat că fiul ei s-a întors acum grațiat de Putin.
"Acum este curat înaintea lui Dumnezeu. Este liber, a fost iertat", a spus ea.
Dmitri Deren, reprezentantul Federației Baroului de Drept, a declarat că eliberarea prizonierilor prin grațierea prezidențială a lui Putin nu poate fi contestată în instanță.