Antena Meniu Search
x

Video Surse: Zelenski ar urma să vină în România în următoarele zile. Ce primeşte România în schimbul acordului de cereale

Război în Ucraina. Decizie importantă a statului român: prin România vor trece de două ori mai multe cereale ucrainene decât până acum. Acordul a fost semnat azi, la Bucureşti, de premierul Marcel Ciolacu şi omologul său de la Kiev. Cele două ţări au agreat şi deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei.  

Florentina Lazăr
de Florentina Lazăr

la 18.08.2023, 20:27

Vezi și

Premierul Ucrainei a trecut granița cu mașina, în această dimineaţă, pe la Vama Siret. De la Suceava a luat o aeronavă militară până la Baza 90. A fost cazat la un hotel din Capitală, unde s-a oprit câteva ore până să ajungă la Palatul Victoria cu o maşină blindată. Mai apoi, cele două delegaţii au luat prânzul la Vila Lac. Premierul Ucrainei a solicitat mâncare nepincantă. 

Florentina Lazăr, reporter Observator: "Vizita a fost anunțată pe ultima sută de metri din motive de securitate. De altfel, întâlnirea celor doi premieri este una premergătoare vizitei președintelui Zelenski în România, potrivit surselor Observator. Acesta este asteptat la Summitul celor 3 mări care va avea loc în luna septembrie."

Traficul de cereale din Ucraina prin România se va dubla

Principala temă pe agenda discuţiilor: transportul de cereale. Aşa a venit şi prima decizie importantă. Prin România vor trece 4 milioane de tone de cereale pe lună, dublu decât acum. Cea mai mare cantitate tot prin Constanţa, port-cheie după ieşirea Rusiei din Acordul cu cereale de la Marea Neagră. 

Pe acelaşi subiect

Marcel Ciolacu, premierul României: "Ne vom concentra eforturile spre dezvoltarea capacităţilor şi coridoarelor deja existente, în primul rând a canalului Sulina şi a portului Constanţa. Prin România, sperăm să tranziteze peste 60% din volumul total al exporturilor de cereale din Ucraina." 

După atacurile ruşilor asupra porturilor ucrainene, premierul Denîs Șmîhal anunţă investiţii în infrastructura de transport distrusă.

Denîs Shmîhal, premierul Ucrainei: "Perfecționarea infrastructurii de transport distrusă de Rusia. Vom dezvolta infrastructura de frontieră, drumuri, căi ferate. Vom extinde punctele de trecere a frontierei şi vom construi altele noi. Vom simplifica controlul de frontieră şi unde este posibil vom avea control comun pentru simplificarea tranzitului de mărfuri." 

Ce câștigă România din acordul cu Ucraina?

Analiştii politici cred că România va câştiga din acest acord. La nivel de imagine. 

Cristian Pîrvulescu, analist politic: "România câștigă în primul rând ca imagine, e o putere regională, Ucraina recunoaște rolul avut chiar din primele zile în sprijinirea efortului de război. E vorba de seriozitate. Pentru că într-un moment în care țări care în primele clipe păreau să fie susținători absoluți ai Ucrainei cum e polonia, din motive electorale dau înapoi pe problema cerealelor. România e rațională și constantă încercând să rezolve și problema transportului de cereale ucrainene și a fermierilor români." 

Cei doi premieri au semnat un acord şi pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între România şi Ucraina la Sighetu Marmaţiei, care va funcţiona non-stop pentru transportul mărfurilor şi al pasagerilor. 

Marcel Ciolacu, premierul României: "Dragă Denis, să continuați să luptați ca şi până acum. Aveți în spate alianți puternici. SUA, NATO şi UE şi vecini precum România. Nu aveți niciun motiv să dați vreun pas înapoi și sunt convins că la final, depăşind acest moment întunecat al istoriei, veți reuși să vă construiți un viitor mai sigur."

Premierul român a cerut  în schimb drepturi şi libertăţi egale pentru minoritatea română din Ucraina. 

Între timp, prima navă civilă de marfă care a fost blocată în Odesa după retragerea Rusiei din Acordul cu cereale de la Marea Neagră a ajuns în sfârşit în apele Turciei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Surse: Zelenski ar urma să vină în România în următoarele zile. Ce primeşte România în schimbul acordului de cereale