Femeia care și-a filmat fiul vitreg în timp ce își dădea ultima suflare pe podea și-a aflat sentința
O mamă care și-a filmat fiul vitreg în timp ce își dă ultima suflare pe podeaua casei, înainte de a-i trimite filmulețul soțului ei, a fost închisă. După ce s-a decis să sune la urgențe, femeia le-a spus paramedicilor că cel mic a căzut în timp ce se juca.
De Redactia Observator la 16.03.2023, 17:39Harvey Borrington a suferit o fractură craniană și o sângerare a creierului, după ce a fost lovit de mai multe ori în cap. În loc să-l ajute și să încerce să-l salveze, așa cum orice mamă ar face pentru copilul ei, Leila Borrington a decis să-l filmeze cum plânge și se zvârcolește pe podeaua casei, din cauza durerii insuportabile. Mai târziu, în instanță, femeia a spus că a făcut acea filmare pentru a le-o arăta paramedicilor, potrivit TheSun.
Înainte de a suna la urgențe, femeia i-a trimis filmarea tatălui lui Harvey, cu mesajul: „De ce mi se întâmplă întotdeauna asta?”. Mai târziu, ea a trimis un alt mesaj tulburător, în care îi spunea soțului ei: „Să nu mai lași copiii din nou cu mine”.
După un proces lung, judecătorii i-au făcut dreptate lui Harvey și au condamnat-o pe Leila la 15 ani de închisoare, fiind găsită vinovată pentru omor din culpă. De asemenea, procurorii au aflat că cel mic era bătut frecvent de femeie. Tragedia s-a produs când cel mic a rămas în grija Leilei, acasă în Jacksdale, Nottinghamshire. Imaginile tulburătoare, filmate chiar de cea care trebuia să aibă grijă de el, îl arată pe copil zăcând nemișcat pe un covor în sufragerie. Harvey era autist și nu vorbea.
Copilul era bătut frecvent de femeie
- O tânără și-a omorât în bătaie fiul vitreg, apoi l-a filmat în timp ce zăcea pe podea, în UK. Copilul de 3...
- Mama vitregă a unui băieţel de 8 ani, găsită vinovată de crimă. Femeia a lăsat copilul să moară de frig în...
- O fetiţă de 7 ani din SUA, ucisă de un curier care făcuse o livrare la casa ei. Bărbatul i-a condus pe...
Deși a țipat la el și l-a lăsat să zacă pe podea timp de mai multe ore, când a sunat la urgențe, femeia le-a spus paramedicilor că micuțul a căzut în timp ce alerga prin casă. Totuși, lipsa ei de compasiune le-a dat de gândit autorităților.
„Tonul vocii ei, când îl strigă pe nume pe Harvey, în încercările ei de a-l trezi, sugera o absență a compasiunii”, a declarat un procuror. Pentru a-și ascunde faptele, ea i-a dat un mesaj soțului în care i-a spus că cel mic se juca și alerga prin casă, când s-a lovit cu capul de podea. În mod tragic, Harvey nu a putut fi salvat și a murit pe 9 august 2021, la două zile după ce a fost dus la spital. Șocant a fost pentru medici când au descoperit că cel mic avea și alte răni, care erau mai vechi cu câteva săptămâni înainte de tragedie.
Harvey avea inclusiv un braț rupt și multe zgârieturi pe față, pe urechi și pe spate. Femeia a susținut în nenumărate rânduri că acele răni erau de fapt auto-provocate. „Harvey a fost un băiețel foarte iubit, care a fost prețuit de părinții săi și de întreaga familie. Ca polițist, sunt mulțumit de decizia juriului în acest caz, dar sunt foarte conștient că nu este nicio consolare pentru cei dragi. Aceasta a fost o investigație foarte lungă și dificilă și aș dori să mulțumesc tuturor celor implicați care ne-au adus la acest punct”, a declarat un oficial.