Antena Meniu Search
x

Și-a filmat fiul vitreg, de doar 3 ani, cum își dă ultima suflare. În loc să sune la urgenţe, femeia a trimis clipul tatălui.

O femeie și-a filmat fiul vitreg, în vârstă de doar 3 ani, în timp ce își dă ultima suflare pe pe podeaua casei, în loc să sune la urgențe. Micuțul a murit din cauza unei leziuni cerebrale, după ce femeia l-a lăsat nesupravegheat.

de Redactia Observator

la 28.02.2023, 18:55

Harvey Borrington, în vârstă de 3 ani, a fost găsit de către paramedicii „inconștient” și într-o „postură anormală a corpului”. Leila Borrington, în vârstă de 23 de ani, a susținut că Harvey a căzut de pe un scaun și s-a lovit la cap, dar medicii au concluzionat că rănile sale au fost cauzate de lovituri repetate, mai degrabă decât de o căzătură inofensivă. Șocant a fost după ce medicii au descoperit că micuțul era acoperit de răni pe întregul corp, relatează Mirror.

Harvey era zgâriat pe față, pe spate și avea o mânuță ruptă

Harvey era zgâriat pe față, pe spate și avea o mânuță ruptă. Femeia a susținut însă că au fost răni  auto-provocate. Băiatul, care avea autism și era în mare parte non-verbal, a fost dus de urgență la Spitalul King's Mill din Sutton-In-Ashfield în august 2021 și transferat la Nottingham's Queen's Medical, Anglia, unde a murit două zile mai târziu, ca urmare a rănilor grave suferite la cap.

Femeia a fost acuzat că i-a cauzat moartea lui Harvey. Ea a susținut însă că Harvey „a căzut” de pe un fotoliu, căzătură care i-ar fi provocat rana la cap ce a dus la sfârșitul lui. Ea a negat că l-a lovit vreodată pe Harvey, dar astăzi, 28 februarie, a fost găsită vinovată de omor din culpă.

Pe acelaşi subiect

„În loc să sune la o ambulanță, ea a filmat momentul în care Harvey stătea întins pe podea și i-a trimis-o tatălui său, care nu era acasă în acel moment”, a spus un purtător de cuvânt al poliției. 

Femeia a susținut că nu i-a făcut niciodată rău micuțului

Femeia a susținut că nu i-a făcut niciodată rău lui Harvey. A fost însă atât de lipsită de suflet încât în loc să sune la urgențe, a decis să-l filmeze pe micuț în timp ce-și dădea ultima suflare pe podea, chiar dacă apelul i-ar fi putut salva viața.  

Harvey a fost un băiețel foarte iubit, care a fost prețuit de părinții săi și de familia sa. Ca polițist, sunt mulțumit de decizia juriului în acest caz, dar sunt foarte conștient că nu este de nicio consolare pentru cei lăsați în urmă, a declarat un polițist. Femeia urmează să fie condamnată pe 16 martie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Mapamond » Și-a filmat fiul vitreg, de doar 3 ani, cum își dă ultima suflare. În loc să sune la urgenţe, femeia a trimis clipul tatălui.