Fetiţă de 5 ani, ucisă cu bestialitate pentru o datorie de 57 de euro. Tânărul criminal, condamnat la moarte în Egipt
Un tânăr de 20 de ani a fost condamnat la moarte prin spânzurare, după ce a ucis cu brutalitate o fetiță de cinci ani, pentru că mama ei îi datora acestuia 57 de euro.
De Redactia Observator la 17.12.2022, 16:37Crima înfiorătoare a avut loc în orașul Minya, în Egipt, pe 16 iulie anul trecut. Instanța a decis vineri, 16 decembrie, ca bărbatul, numit doar Manar, în vârstă de 20 de ani, să fie executat pentru uciderea micuței Duha Ashraf, relatează Mirror.
Copila de cinci ani a fost ucisă din răzbunare împotriva mamei sale, numită Mona Omar Mohamed, în vârstă de 45 de ani, care îi datora acestuia o sumă de bani. De asemenea, Manar credea că Mona l-a vorbit de rău pe acesta, stricându-i reputația în rândul vecinilor. Așa că a atras-o pe Duha în casa sa, spunându-i că îi va da ciocolată, apoi a ucis-o cu bestialitate și a ascuns-o într-o baie de la partelul casei sale. El ar fi bătut-o până când a Duha a cedat și a murit.
A ademenit-o în casa lui și a bătut-o cu bestialitate până când micuța a murit
Mona și fiul ei Abdel Rahman, în vârstă de 19 ani, l-au informat pe generalul de brigadă Hatem Rabi, șeful Serviciului de Investigații Criminale din nordul Minya, că fiica ei a dispărut. A fost declanșată o anchetă și au fost verificate camerele de supraveghere, dar nu au reușit să o găsească pe micută.
- "Ne-a sunat şi a zis că o omoară". Tânără de 33 de ani, ucisă chiar de ziua de naştere, de fostul iubit....
- Un bărbat și-a omorât sora însărcinată iar apoi a dat foc cadavrului, în SUA. Riscă pedeapstă cu moartea
- Daniela, o tânără de 35 de ani nevăzătoare, a fost ucisă cu sălbăticie şi violată de nepotul ei de 17 ani....
Câteva zile mai târziu, însă, prietenii fetiței se jucau lângă casa acuzatului când au găsit cadavrul, iar suspectul a fost reținut ulterior. Casa a fost percheziționată și a fost găsit cadavrul, acoperit de vânătăi și răni, inclusiv fracturi ale oaselor și o hemoragie cerebrală. Lamia Ashraf Ali Khalaf, în vârstă de 25 de ani, sora victimei, a declarat ulterior instanței că bărbatul a încercat să ceară mai mulți bani familiei, amenintând că o ca ucide pe cea mică dacă aceștia nu se conformau cerințelor sale.
În timpul anchetei, telefonul criminalului a fost controlat, iar polițiștii au descoperit mai multe mesaje trimise către familia micuței, amenințând că o va ucide dacă aceștia nu plătesc suma de bani cerută. Tribunalul Penal Minya, condus de consilierul Suleiman Atta Al-Shahed, l-a condamnat pe inculpat la moarte prin spânzurare, după ce a stabilit că totul a fost premeditat.