Lacrimi pentru fetița de doi ani care a murit carbonizată în rulota în care îşi petrecea vacanţa alături de familie, în Marea Britanie. ”Era bebelușa familiei”
Louisiana-Brook, fetița în vârstă de doi ani care a murit carbonizată în rulota în care îşi petrecea vacanţa alături de familie, este extrem de regretată de rudele care nu se pot obișnui cu gândul că fetița a murit într-o manieră atât de tragică.
De Redactia Observator la 25.08.2021, 18:36Mama fetiței, Natasha Broadley, și trei dintre frații ei, au reușit să scape la timp din flăcările care le-au cuprins casa de vacanță din Ingoldmells, staţiune din Lincolnshire, însă pentru micuța Louisiana-Brook nu s-a putut face nimic.
Bunica micuței a postat pe Facebook mai multe fotografii cu fetița de doi ani, alături de un mesaj sfâșietor. ”Inimile noastre sunt frânte, ”wee wee” era copilașul familiei noastre. Tash i-a dat totul, erau mereu legate una de cealaltă. Inimile noastre sunt frânte. Noi, ca familie, vom fi aici pentru Tash și pentru nepoții mei”.
Anchetatorii nu au aflat încă ce a declanșat incendiul devastator
O pagină GoFundMe a fost lansată pentru a o ajuta pe Natasha - cunoscută sub numele de Tash - și familia ei să depășească această tragedie.
- Fetiţă de doi ani moartă, în Marea Britanie, după ce rulota în care îşi petrecea vacanţa alături de familie...
- Un băiat de patru ani şi-a pierdut viaţa, alţi patru oameni, între care doi români, au fost grav răniţi,...
- Un copil de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița, după ce a atins cu palmele un stâlp de iluminat
Laurie Selfridge, care a început strângerea de fonduri, a spus: „Veștile tragice ne-au frânt inima .. numai Dumnezeu știe prin ce durere trec Natasha și copiii ei chiar acum. Viața lor a fost sfâșiată într-un milion de feluri. Sora lor bebelușă a fost luată atât de tragic dintre noi”.
Pompierii au fost alertați luni seară, când flăcările au cuprins rulota în care se afla mama și cei patru copii ai ei. Poliția încă investighează cauza incendiului aparent ”inexplicabil”.
Locuitorii caravanelor din apropiere au încercat să dea o mână de ajutor la stingerea flăcărilor, dar casa de vacanță a fost aproape complet distrusă în câteva minute.
”A fost înfricoșător de cât de repede s-a extins”, a spus un martor, potrivit The Sun.
Mama a reușit să-și salveze doar trei din cei patru copii cu care era în rulotă
Mama fetiţei de doi ani şi cei trei copii pe care a reuşit să-i salveze au fost transportaţi la spital. Victimele au primit îngrijiri medicale şi au fost externate după câteva ore.
Inspectorul detectiv Jo Fortune, ofițer principal de anchetă, a declarat: „Acesta este un incident devastator pentru toți cei implicați. Suntem în primele etape ale investigațiilor noastre și circumstanțele care au dus la incendiu nu sunt încă clare. Vom lucra îndeaproape cu echipe de specialiști pentru a înțelege ce s-a întâmplat. Acest lucru este deosebit de îngrozitor, întrucât o familie pierde un copil și cerem oamenilor să-și amintească de acele victime și să nu împărtășească imagini online de la locul tragediei”