Update Un copil de 7 ani s-a electrocutat la un loc de joacă din Bistrița, după ce a atins cu palmele un stâlp de iluminat
Un copil de şapte ani din Bistriţa a ajuns inconştient la spital, după ce s-a electrocutat la locul de joacă. Băiatul ar fi atins un stâlp de iluminat public la care lucraseră, în urmă cu doar câteva zile, reprezentanţii firmei care se ocupă de mentenanţă.
Totul s-a întâmplat luni seară, înainte de lăsarea întunericului. Copilul era împreună cu prietenii într-un loc de joacă de lângă bloc, în Bistriţa. Tatăl băiatului povestește că, în alergare, unii dintre copii s-au cocoțat pe gardul care împrejmuiește locul de joacă, unde se afla și un stâlp de iluminat care fusese reparat, zilele trecute. Fiul lui l-ar fi atins cu mâinile şi, în doar câteva secunde, a căzut ca secerat.
Câţiva trecători au sunat rapid la 112, astfel că medicii i-au acordat imediat primul ajutor, apoi l-au transportat la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Bistrița, copilul, care se află încă internat pe secția Pediatrie a spitalului, este conștient și stabil.
Revoltați, părinții copilului susțin că s-ar fi făcut o improvizație la acel stâlp de iluminat și cer explicaţii şi vinovaţi. Până în acest moment, firma care s-a ocupat mentenanţă nu a oferit un punct de vedere.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de incident.
„Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, pentru a stabili împrejurările în care un minor de 7 ani din Bistrița s-a electrocutat. Evenimentul a avut loc într-un parc de joacă de pe raza municipiului Bistrița”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰