Poliția din China a dus o fată de 14 ani înapoi la părinții care au încercat să o vândă. Ar fi dat-o pentru căsătorie în schimbul a 40.000 de dolari
Poliția din nord-vestul Chinei au ruinant posibila nuntă a unei fete în vârstă de 14 de ani, a cărei părinți ar fi încercat să o vândă unui străin pentru o zestre de aproape 40.000 de dolari.
De Redactia Observator la 10.12.2021, 19:28Adolescenta a sunat la poliția din districtul Zhongning, regiunea Ningxia, în timpul nunții din 24 noiembrie, pentru a spune că a fost forțată să se căsătorească ilegal împotriva voinței ei, potrivit unei postări a Biroului local de Justiție, potrivit CNN.
Postarea de pe platforma de socializare a ost descrisă drept un răspuns „rapid și inteligent” al poliției locale la apel, dar a fost ștearsă după ce a provocat controverse online. Poliția și alți oficiali locali s-au grăbit la casa familiei mirelui, supranumit Lee, și au oprit ceremonia, potrivit postării.
Părinții adolescentei, care ar fi cumpărat deja bijuterii din aur cu banii primiţi, au returnat zestrea familiei mirelui după negocieri. Fata a fost apoi trimisă înapoi și la părinții ei, a căror nume nu au fost făcute publice de către poliţişti.
Căsătoria minorelor, interzisă prin lege
- Fetița afgană de 9 ani, vândută de tată unui bărbat de 55 de ani, a fost salvată. Copila a povestit chinurile...
- O indiancă de 16 ani ar fi fost violată de 400 de bărbaţi, în 6 luni. Alungată de tată şi abuzată de soţ,...
- Răzbunarea unui tată, după ce fiica i-a fost vândută unor traficanţi sexuali. L-a omorât fără milă pe...
Legea chineză interzice părintelui sau tutorelui oricărei persoane sub 18 ani „să permită sau să forțeze minorii să se căsătorească sau să încheie logodne”. Vârsta legală pentru căsătorie în țară este de 22 de ani pentru bărbați și 20 de ani pentru femei, dar nu există o pedeapsă specifică pentru încălcarea legii.
Căsătoria timpurie era obișnuită în trecutul feudal al Chinei și, chiar și astăzi, miresele și mirii adolescenți nu sunt nemaiauzite în regiunile sărace și rurale, cum ar fi Ningxia. Însă incidentul i-a șocat pe urbaniști, care i-au criticat pe părinții fetei pentru că au constrâns-o să se căsătorească, spunând că ar trebui pedepsiți.
Un studiu publicat anul trecut a constatat că, în 2015, rata căsătoriilor la fetele cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani din zonele rurale din China a fost de trei ori mai mare comparativ cu cea a fetelor din mediul urbani, nivelurile de educație mai scăzute exacerband diferența. Autorii studiului au spus că un nivel mai ridicat de educație reduce riscul de naștere timpurie pentru fete, dar decalajul de educație dintre zonele rurale și urbane nu s-a îmbunătățit mult în ultimele decenii.