"Sunt cu inima sfâşiată în milioane de bucăți". O mamă şi trei copii, găsiţi morţi în casă, după o petrecere în pijamale, în Anglia
Petrecere în pijamale care a sfârşit tragic. O mamă, doi dintre copiii săi şi un prieten al acestora, au fost găsiţi morţi într-o casă. Tatăl copiilor a fost şocat de cele întâmplate şi a recunoscut că este distrus.
De Monica Palade la 21.09.2021, 17:40Tragedia a avut loc duminică dimineaţa, într-o locuinţă din Killamarsh, în apropiere de Sheffield, Anglia. Poliţiştii chemaţi la faţa locului au avut parte de o imagine tulburătoare. În scurt timp l-au prins şi pe principalul suspect, însă, deocamdată, nu se cunosc prea multe detalii despre acesta.
La faţa locului, anchetatorii au descoperit-o pe Terri Harris şi pe fiul şi fiica sa, John, 13 ani și Lacey, 11 ani, dar şi pe un prieten al fetei, care venise pentru o petrecere în pijamale. Jason Bennett, tatăl celor doi fraţi a venit, luni, la locul tragediei. Bărbatul s-a prăbuşit în lacrimi. "Am inima frântă, în milioane de bucăți, distrus", le-a mărturisit el reporterilor.
Copii ucişi, după o petrecere în pijamale
Şi bunicii copiilor, Debbie și Trevor Bennett, au fost, de asemenea, la fața locului. Debbie a declarat reporterilor: "Suntem pur și simplu distruşi. Erau niște copii frumoși, bine crescuți. Spuneau mereu "te rog" şi"mulţumesc". Suntem pur și simplu devastați. Nu ştim cum vom trece peste. Terri era o mamă frumoasă, o mamă minunată".
- Crimă înfiorătoare la Constanţa: Femeie înjunghiată de peste 40 de ori de cumnatul său, după ce a intervenit...
- Trupul neînsufleţit al tinerei dispărute în timp ce călătorea cu logodnicul ei, găsit într-un parc din SUA....
- Crimă înfiorătoare: O femeie a fost ucisă în bătaie de soţ, într-o pensiune din Sinaia. Bărbatul a fost...
Outwood Academy City, o școală de stat pentru copiii cu vârste în 11 și 16 ani, situată la 8 kilometri de casa unde s-au găsit cadavrele, a fost închisă luni, după tragedia "în care au fost implicați trei elevi ai instituției". Școala a anunțat că ține legătura cu poliția și că nu poate poate face publice noi informații pentru moment.
Polițiştii au cerut tuturor cetățenilor care ar putea deține informații despre ce s-a întâmplat să le comunice pentru a ajuta la clarificarea faptelor.