Viața cu Covid în casă. De ce aleg să mă vaccinez?

În urmă cu un an, coronavirusul începea să ne dea fiori. Deși era la mii de kilometri distanță, gândul că ar putea ajunge și la noi ne paraliza sufletul și mintea. Și n-a mai durat mult și ne-a invadat.

• Cât ar putea veni factura la energie în funcţie de câte grade sunt setate în locuinţă

• Covid-19 n-are milă, frică și nici suflet

Pe 26 februarie 2020 aveam primul caz de coronavirus, din țara noastră, confirmat la un tânăr de 25 de ani, din judetul Gorj. Iar atunci s-a dezlantuit „jihadul” pe tărâmul românesc.

Invadați de sentimente precum teamă, furie, tristețe, îngrijorare, frică de necunoscut, panică, am început să ne izolăm singuri, să evitam baia de mulțime, să nu-i mai vedem pe cei dragi și să devenim, ușor, ușor ipohondri. Nu e nimic de condamnat aici. Așa am reacționat mai toți. 

Cere-i covidului ce n-are: MILĂ

E miercuri, ora 03:00 dimineața. Un vis ciudat mă trezește. Încep să simt ca mi-e frig, dar ochii îmi sunt înfierbântați. Ignor totul, mai pun o pătura pe mine și încerc să adorm. Nu pot... Îmi e din ce în ce mai frig. Îmi rog jumătatea să verifice centrală, poate s-a oprit și nu mai avem căldură. Din fericire ea este ok, problema e la mine. Îmi pun termometrul și văd ca am temperatură. Nu-mi rămâne decât să iau o pastilă și să astept să-mi revin. Dar ce crezi? Nu mi-am revenit și-a intervenit panica. Și de aici până la a afla că am Covid a mai fost doar un pas: testul rapid care a ieșit pozitiv. 

Am plecat plângând spre casă... Îmi era frică de cum se va manifesta, cum mă voi simți, dacă am mai infectat pe cineva și mai ales cum de m-am infectat?

Zilele au fost lungi și grele, dar, într-un final, marți dimineață oamenii costumați în alb mi-au intrat în casă. Rezultaul testului a fost pozitiv și-au urmat cele mai grele două săptămâni din viață. Au fost simptome relativ ușoare, dureri suportabile, dar frica îmi creștea bătăliei inimii de mi se cutremura întreg trupul. 

Ce mi-a luat Covidul?

Mi-a luat din timp, din sănătate, din viață...

Izolarea te poate băga ușor în depresie, dar nu i-am picat pradă. M-am gândit că-s tânără și pot duce o luptă cot la cot cu înspăimântătorul COVID.

Mi-am sărbătorit ziua singură, fără îmbrațișările și cadourile de altă dată, ci doar cu izolarea-n brațe. Nici cățelul nu mă mai recunoștea. L-am cam neglijat o bună perioadă și nu doar pe el. Nici de mine nu mai puteam avea grijă.

Ce s-a întâmplat după carantină?

După ce trec cele două săptămâni de carantină, știi ce e cel mai greu? 

Să te reintegrezi și să-i convingi pe oameni ca ești sănătos și nu prezinți niciun pericol. Indiferent de ce-ți spuneau ei, teama se citește pe chipul lor.

A fost un drum lung și anevoios până să ajung la normalitate, la viaţa dinainte de COVID. 

De ce vreau să mă vaccinez?