Guvernul n-a reușit să cheltuie niciun leu din banii de la PNRR. Proiectele care riscă să blocheze miliardele de euro de la Bruxelles
Miliardele de euro din care ar trebui să construim şcoli moderne, autostrăzi şi spitale noi riscă să rămână blocate la Bruxelles. Pentru a primi banii din PNRR, ţara noastră trebuie să bifeze reformele asumate în proiect. Greu de crezut în condiţiile în care nici măcar licitaţia de consultanţă pe legea salarizării şi a pensiilor nu e finalizată, lucru care ar putea bloca tot.
De Redactia Observator la 19.12.2021, 21:06Din cele două miliarde de euro din PNRR care sunt deja în ţară, nu s-a cheltuit niciun leu. O recunoaşte chiar ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu.
Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene: ”N-am reusit să-i cheltuim încă”.
Proiectele PNRR care ar putea bloca banii de la Bruxelles
Pentru a primi alţi bani, România trebuie să bifeze reformele asumate în proiect. 45 de puncte ar trebui realizate până în primăvara anului viitor. Au fost finalizate abia şapte, iar unul este blocat. Este vorba de două licitaţii pentru consultanţă externă pentru legea salarizării şi legea pensiilor.
- Kelemen, despre discuţia cu preşedintele Iohannis: "Au fost discuţii legate de necesităţile, priorităţile...
- Majorarea pensiilor normale, blocată de pensiile primarilor. Surse: PNL vrea să amâne intrarea in vigoare a...
- Primii bani din PNRR. România a primit prima tranşă de 1,8 miliarde euro de la Comisia Europeană
Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene: ”A fost o licitaţie cu un singur ofertant, iar pentru legea salarizării nimeni”
Marius Budăi, ministrul Muncii: ”O reluare a licitaţiei ar fi însemnat cel puţin 55 de zile până la prezentarea ofertelor. Asta ar fi însemnat să ieşim cu totul din calendar”.
Termenul limită este 31 decembrie, motiv pentru care guvernul caută soluţii la Banca Mondială.
Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene: ”S-a renunţat la acea achiziţie publică şi se va face un contract cu banca mondiala pentru aceasta consultantă. Dacă nu, el trebuie încheiat pentru că altfel nu putem trage banii”.
România trebuie să investească 30 de miliarde de euro în Transporturi, Educație și Sănătate
România ar trebui să primească prin PNRR aproximativ 30 de miliarde de euro, bani care ar trebui cheltuiţi până în 2026. Cei mai mulţi se duc pe transporturi, peste 7 miliarde de euro, educaţie – 3.6 miliarde de euro şi sănătate cu peste 2.4 miliarde de euro.
Spre deosebire de România, ţări precum Spania sau Franţa au făcut deja solicitări de miliarde de euro pentru a-şi continua investiţiile.