"Nu mai au pentru ce să facă grevă". Iohannis, despre protestele profesorilor: "Sper să se întoarcă de marți la școală"
Președintele Klaus Iohannis speră că profesorii se vor întoarce de marți la școală, în urma ordonanței date de Guvern. „Nu mai au pentru ce să facă grevă”, a spus șeful statului, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 01.06.2023, 17:22„Întrega clasă politică a neglijat educația timp de 30 de ani aproape. Prima data când Educația a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia proiectului meu România Educată. Sigur, știm cu toții că Educația se face cu mult entuziasm, cu multă dăruire, este foarte valoroasă, dar nu vine pe gratis și dascălii trebuie să primească ce li se cuvine, de asta oamenii au fost foarte supărați când în Parlament din proiectul Legii a fost scoasă exact partea cu salarizarea. Acolo a fost prevăzut că salarizarea în învățământ la nivel de debutant începe de la salariul mediu pe economie. Când a fost scos acest articol, oamenii s-au simțit jigniți și de aceea am spus din capul locului că solicitările lor sunt legitime”, a declarat joi Klaus Iohannis.
Guvernul a decis foarte corect să dea ordonanța de creștere a salariilor, consideră Iohannis
Acesta susține că greva a arătat politicienilor că și dascălii știu să-și ceară drepturile. „Guvernul a decis să le acorde două lucruri importante. Primul, care nu este foarte dezbătut în public, dar mie mi se pare cel mai important, este recunoașterea prin act normativ a dreptului de a avea grilă de salarizare care pornește de la salariul mediu pe economie și asta îi va pune pe dascăli acolo unde le este locul. Acest lucru a fost garantat deja prin ordonanța care s-a dat astăzi. Al doilea lucru, tot ușor de înțeles, oamenii au spus și până atunci? Și până atunci există creșterile salariale care au fost statuate astăzi prin ordonanță de urgență prin care cadrele didactice primesc lunar o mie de lei în plus la salariu și personalul nedidactic primește 400 de lei”, a explicat președintele.
El a arătat că Guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu și lung grila de salarizare. „În plus, Guernul a introdus în această ordonanță că legea, chiar dacă apare poate mai târziu și poate se acordă aceste creșteri doar în tranțe, totuși se garantează că la nivelul anului 2024 cel puțin 40% din această creștere pe noua grilă va fi realizată efectiv”, a adăugat Iohannis.
- Ce salarii nete vor avea profesorii, după OUG aprobată de Guvern. Sumele explicate de Ministerul Educaţiei, în...
- Bogdan Petre, profesor de Geografie: Eu şi colegii mei nu ne dorim să acceptăm oferta Guvernului
- Ministrul Educației: Dacă se continuă protestul nu vom putea evita reprogramarea examenelor sau prelungirea anului
El spune că Guvernul a decis foarte corect să dea ordonanța de creștere a salariilor. „Greva a durat un pic mult și se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin și tot pleacă, dar ei sunt doar un fel de interfață. Guvernul le spune ceva, ei se duc și consultă oamenii, este extrem de greu de imaginat cum poate să funcționeze o negociere pe această bază, de aceea premierul a hotărât, foarte corect, să dea această ordonanță indiferent cum se negociază. De ce? Fiindcă noi toți am înțeles că sunt solicitări legitime. Eu sper să se înțeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului și oamenii să se întoarcă de marți la școală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă grevă. Pe termen mediu și lung s-a garantat, pe termen scurt s-a dat creștere, iar pentru 2024 s-au dat în scris prin ordonanță garanții că Guvernul se va ține de ce a promis”, a mai spus șeful statului.
„Eu cred că foarte mulți dascăli se vor întoarce pur și simplu la școală și bine fac. În afară de asta, cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale, este o generație care trebuie să dea Bacul și să meargă la universități. Este o generație care dă examenul de capacitate, după ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut”, a încheiat Klaus Iohannis.