Antena LIVE

Curs valutar

Video

Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii

38% dintre români au identificat corupţia drept cea mai mare problemă din România zilelor noastre. Opt din zece români cred că flagelul e răspândit la nivelul tuturor instituţiilor statului. De ce nu merge bine educaţia? Din cauza corupţiei. De ce sunt atâtea probleme în sistemul sanitar? Bineînţeles, tot din cauza corupţiei. Marius Gârlaşiu a auzit toate promisiunile celor pe care i-aţi ales. Şi i-a cunoscut şi altfel decât îi vedeţi, în fiecare seară, la televizor. Nu uitaţi, din patru în patru ani, vine scadenţa. 

De la 15.11.2024, 19:57
WhatsApp
Vezi și:

Politica românească şi politicienii sunt un spectacol fără de sfârşit. Iar eu am, de câţiva ani, loc rezervat chiar pe rândul din faţă. S-au schimbat, sub ochii mei, câteva generaţii de politicieni. Am auzit tot ce au promis şi, mai ales, am văzut tot ce n-au făcut după ce şi-au ocupat, confortabil, scaunul mult dorit. Iar asta e valabil în absolut toate domeniile - infrastructură, sănătate, educaţie, finanţe. De o decizie politică a depins, întotdeauna, schimbarea în România. Am cel mai bun exemplu la mine acasă, la Urziceni. 

Oraşul în care se naşte doar pe trotuar

Hai să-ţi arăt! Aici e Colegiul Naţional "Grigore Moisil". E liceul unde am învăţat eu până am plecat la facultate la Bucureşti să studiez jurnalismul. La doi paşi de liceul în care am învăţat este Spitalul din Urziceni. În urmă cu un an, în vara anului trecut, o femeie însărcinată năştea pe trotuar în faţa spitalului. 

A fost atunci un caz care a cutremurat întreaga ţară, un caz care a făcut breaking news pe toate televiziunile din România. 

Pe acelaşi subiect

"Am intrat pe poarta spitalului de la Urizceni. Nu era nimeni la poartă, toate uşile şi în spital erau deschise, toate aparatele erau deschise, dar nu era niciun cadru medical. Am început să ţip pe hol că naşte o femeie, să ne ajute cineva, şi din camera de alături a ieşit o doamnă care dormea şi mi-a spus: De ce strigaţi aşa că ne-aţi trezit. A început băiatul să ţipe: Daţi-ne şi nouă o targă, vă rugăm! O pătură, că se naşte copilul ăsta şi se năştea direct pe ciment. Chiar pe trotuar jos a născut", spune Olimpia Borcea, bunica fetiţei.

Marile probleme ale sistemului medical

Şi până la urmă a fost cazul care a arătat cel mai bine marile probleme ale sistemului medical din ţara noastră. S-a deschis atunci o anchetă, însă nici până în ziua de azi nu ştim cine a fost vinovat şi cum a fost posibil ca o femeie să nască pe trotuar în faţa spitalului. În România europeană a zilelor noastre. 

Fetiţa care s-a născut atunci pe trotuar are 1 an şi 3 luni. O cheamă Sonia Maia şi e o supravieţuitoare. "Ce omul nu poate să facă, Dumnezeu intervine la orice oră şi face el tot ce este posibil. Deci e o minune de la Dumnezeu? Da, asta a fost. Da", adaugă Olimpia Borcea, bunica fetiţei.

Tot o minune a făcut ca această poveste să nu se repete. "Nu se naşte. Doar dacă sunt urgenţe. Sunt doi medici ginecologi, al treilea este pensionar şi ne mai trebuie încă un medic ginecolog. Nu avem moaşe, ne trebuie patru moaşe pentru sala de naşteri - pe care nu le găsim", a declarat dr. Jardan Gheorghi, manager Spital Urziceni.

Doctorul Jardan a fost numit manager la Spitalul din Urziceni la începutul anului, la 6 luni după incidentul care a cutremurat România. A găsit aici o mică parte din ceea ce înseamnă un sistem putred, subfinanţat şi lăsat la Terapie Intensivă - fără perfuzii şi fără ca cineva să îi dea măcar un pahar cu apă. "Avem un deficit de vreo 28 de asistenţi medicali, 10 posturi la CPU. Am trimis adrese la Ministerul Dezvoltării, de la Primărie la Minister şi pe urmă la Ministerul Finanţelor şi la Ministerul Sănătăţii să ne aprobe - au venit două rezultate negative", adaugă el.

Reacţia ministrului Sănătăţii

Motivul e unul cât se poate de cinic. Pentru Spitalul din Urziceni nu există niciodată fonduri. L-am întrebat și pe ministrul Sănătății ce părere are despre toată situația.

Sănătatea e o prioritate pentru clasa politică doar pe hârtie. Mai ales în campanie electorală. Se întâmplă asta de ani de zile, de când marele val de migraţie a cadrelor medicale din România a lăsat spitalele noastre goale. Ar fi nevoie de cel puţin 9.000 de medici şi 14.000 de asistente pentru a acoperi activitatea din secţii vitale. Unde sunt fonduri, nu se prezintă nimeni la concurs, acolo unde ar putea fi candidaţi, nu sunt posturi libere. Şi tot aşa. Un cerc vicios în care victime sigure sunt pacienţii României. 

"Gradul de mulţumire în sistemul sanitar din România este de doar 20 la sută, ceea ce este un procent destul de îngrijorător, practic dacă întoarcem clepsidra invers, cel puţin 80 la sută dintre români au avut cel puţin o nemulţumire legată de interacţiunea cu sistemul de sănătate în ultimul an, ceea ce arată o problemă profundă a societăţii româneşti", arată Alina Stepan, manager Compania de Cercetare IPSOS.  

"Să atragă doctori în primul rând, să îi stimuleze, să le creeze un cadru pentru a veni şi a munci aici, în oraş. Nu sunt doctori în oraş? Sunt foarte puţini, nu sunt toate specialităţile", crede un bărbat din Urziceni.

Oamenii şi-au pierdut speranţa

Oamenii se simt neputincioşi, la mâna unor decizii politice. Şi-au pierdut de mult speranţa că acolo sus ar mai fi cineva căruia să îi pese de ei. Doar 11 la sută dintre români mai au încredere în politicieni, arată studiul IPSOS. Pentru că nimic din ce-au promis ei, politicienii, nu s-a întâmplat. Vă mai dau un exemplu, tot de la mine de acasă.

Am ajuns la Alexeni. Suntem la 60 km de Capitală. În spatele meu este ceea ce a fost cândva Unitatea Militară din Alexeni. La mijlocul anilor '50, Armata Română a construit aici Aerodromul Militar din Alexeni, iar Aviaţia a adus cele mai importante Regimente de Elicoptere pe care le avea la acea vreme. Tot aici, în 1975 a venit chiar dictatorul Ceauşescu.

Mai marii din Armata Română i-au prezentat la acea vreme primul avion cu reacţie românesc - un IAR 93. Tot aici, la Unitatea Militară din Alexeni a lucrat timp de trei decenii bunicul meu. A fost ofiţer în Aviaţia Română. Atunci când eram copil îmi amintesc că mă lua de mână şi mă aducea aici, la Unitate. Îmi arăta MiG-urile sovietice şi IAR-urile vechi aflate în dotarea Armatei Române. De mai bine de 20 de ani politicienii promit în fiecare campanie electorală că aici, pe terenul fostei Unităţi Militare din Alexeni, se va construi un Aeroport de Marfă. Nu a fost campanie electorală în care să nu auzim această promisiune. 

Aeroportul Otopeni ne rămâne mic, iar alternativa vine din Ialomiţa. O veche bază aviatică veche de 70 de ani se va transforma în cel mai mare aeroport privat din ţară. Acum, după 30 de ani în care locul a rămas în paragină, CJ Ialomiţa a semnat un parteneriat cu o firmă privată care promite o investiţie de 400 milioane euro. Şi promite că aici se va construi un Aeroport de Marfă care va prelua şi cursele low cost de pe Aeroportul Otopeni.

Doar 16 la sută dintre români mai au încredere în aleşii locali. O spun foarte clar cifrele din studiul IPSOS şi o confirmă omul care a sesizat la mine talentul de jurnalist. Domnul Damian, autor de romane şi profesor de modă veche, are un mesaj simplu. 

Treaba lor e să se ţină măcar de promisiunile electorale. Să aibă o viziune clară şi corectă asupra României de azi şi de mâine. Să creadă în România şi în oamenii ei. Să iubească, de fapt, România. A lor şi a noastră.

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

romania noastra campanie observator coruptie politica
Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?

Tot postul

Parţial

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Silviu Prigoană, ultimul interviu înaintea sfârșitului tragic. “Eu cu Tatăl...
Fanatik.ro
Publicat 12.11.2024
Ideologul extremist al lui Trump cere să fie pârjolite instituțiile americane....
spotmedia.ro
Publicat 09.11.2024
Țara care își împarte bogăția cu cetățenii, după o creștere economică...
spotmedia.ro
Publicat 07.11.2024
Trei ZODII au șanse mari să își schimbe radical viața, în 2025. Sunt...
Gandul
Publicat 09.11.2024
Iadul roșu din România socialistă. O poză cu cozile „Epocii de Aur” a...
Adevărul
Publicat 10.11.2024
Ce părere are soția lui Adrian Nartea despre scenele romantice jucate de soțul...
A1
Publicat 10.11.2024
Horoscopul zilei de 13 noiembrie 2024. Berbecii renunță la orgoliu. Află ce se...
CaTine
Publicat 12.11.2024
Ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca Silviu Prigoană să fie declarat...
spynews.ro
Publicat 12.11.2024
„Dacă soțul meu era violent, acum aș fi fost moartă” » Soția lui Dawa,...
GSP
Publicat 12.11.2024
Cum s-a îmbogățit, de fapt, Silviu Prigoană. Detalii mai puțin știute despre...
Click.ro
Publicat 12.11.2024
Un semnal extraterestru creat în 2023 a fost în sfârșit decodat. De unde ar fi...
Useit
Publicat 13.11.2024
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea...
Redacţia.ro
Publicat 08.11.2024
Un ucrainean a rămas fără 2.000 de euro în Iași, după ce a fost tâlhărit...
libertatea.ro
Publicat 10.11.2024
Travis Scott s-a distrat într-un club de noapte cu fosta iubită a lui Travis...
ZU
Publicat 15.11.2024
Plăcintă cu mere de post „12 linguri”. Rețeta de care ai nevoie când vrei...
Hello taste
Publicat 15.11.2024
Activități art&craft pentru copiii de 2 ani
Deparinti
Publicat 12.11.2024
Povestea lui David Anghel, românul devenit cel mai bun elev matematician din...
ziare.com
Publicat 10.11.2024
Noi schimbări în distribuția seriei Golden Boy - Dragoste rebelă. Cine...
Happy
Publicat 15.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre stres și bolile cardiovasculare. Ce metode poți folosi pentru...
Medicool
Publicat 15.11.2024