Alimentul consumat zilnic care poate duce la diabet la fel ca zahărul. Românii sunt pe primele locuri în Europa la consum
Nu doar zahărul ne poate îmbolnăvi de diabet, ci şi sarea. Medicii au descoperit că sarea în exces creşte riscul de obezitate și inflamație, iar în final duce la diabet zaharat. Studiile sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât românii consumă de trei ori mai multă sare decât ar trebui.
De Andreea Petrescu la 08.11.2023, 21:06De frica diabetului, o boală de care suferă aproape 2 milioane de români, oamenii au învăţat să fugă de dulciuri. Este şi cazul Anei, diagnosticată în urmă cu 20 de ani.
Ana, bolnav cu diabet: Ştiu că sarea face tensiune dar nu diabet. Nu am cântărit niciodată. În general la pâine am simţit lucrul ăsta, că este multă sare. Dulciurile le ocolesc, cu toate că-mi plac.
Însă şi sarea a fost asociată cu un risc crescut de a dezvolta diabet de tip 2. Studiul a fost făcut pe 400.000 de americani. 13.000 dintre ei au făcut diabet pentru că au consumat mai multă sare. Explicaţia este simplă.
Românii sunt pe primele locuri în Europa la consumul de sare
- Pericolul din farfurie: Carnea roșie crește riscul de diabet. De câte ori pe săptămână ne recomandă...
- "Am început să tremur, să îmi bată inima destul de tare". Păţania unui român care a luat Ozempic contrafăcut
- Știrile zilei, 29 septembrie 2023. Baronul Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv pentru luare de mită. A...
Anca Hâncu, medic generalist nutriţionist: Prin stimularea gustului poate stimula consumul unor cantităţi mai mari de alimente decât am avea noi nevoie. Practic, porţiile devin mai mari, astfel apare supragreutatea şi obezitatea, concomitent şi inflamaţia, care sunt mecanismele uzuale care duc spre diabet zaharat tip II. Cu cât ne obişnuim cu mai multă sare pentru a simţi gustul mai sărat, vom pune şi mai multă sare, exact la fel şi la zahăr.
Românii sunt pe primele locuri în Europa la consumul de sare.
Andreea Petrescu, reporter Observator: Cincisprezece grame de sare, aceasta este cantitatea pe care un român o consumă, în medie, zilnic ceea ce înseamnă echivalentul a aproximativ trei linguriţe iar specialiştii ne spun că ar trebui să renunţăm la două treimi din această cantitate şi să nu consumăm mai mult de 5 grame în fiecare zi.
Cum se găseste in aproape orice produs, e greu să calculăm cât mâncam. Consumul excesiv de sare duce şi la alte probleme de sănătate.
Camelia Păun, medic de familie: Cele mai grave sunt bolile cardiovasculare, după bolile cardiovasculare avem problemele cu boala diabetică ne afectează foarte mult şi rinichii, insuficienţa renală şi mai avem ca o cauză indirectă osteoporoza pentru că sarea leagă calciul din circulaţie şi din păcate se elimină foarte repede.
Specialiştii ne sfătuiesc să folosim condimente pentru a da gust mâncării.
Anca Hâncu, medic generalist nutriţionist: Gustul bun al mâncării trebuie să rămână şi îl vom lua din foarte multe alimente cu vegetale, cu legume, cu alte tipuri de condimente, vom condimenta cu boia, cu boia iute, cu boia dulce, cu piper, cu cimbru, pătrunjel, mărar, usturoi, ceapă.
Studiile mai arată că că dacă am reduce două grame de sare pe zi, riscul de boli cardiace ar scădea cu aproape 30%.