"Am auzit-o ţipând când spunea că are dureri mari de stomac". O femeie din Brăila a murit la scurt timp după externare, după ce a luat o infecţie din spital
E anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila, după ce o femeie a murit la scurt timp după ce a fost externată. Fiul femeii acuză cadrele medicale de malpraxis şi a depus plângeri la Poliţie şi la Colegiul Medicilor. Acesta susţine că bătrâna de 83 de ani ar fi murit din cauza unei infecţii căpătate din spital, dar şi pentru că tratamentul medicamentos primit i-ar fi afectat grav stomacul.
De Redactia Observator la 19.05.2022, 09:15Femeia de 83 de ani a fost internată în spital în luna februarie, diagnosticată cu COVID. A fost externată după trei săptămâni, când a fost considerată vindecată. Problemele pacientei, însă, abia începeau.
A murit cu zile din cauza unei infecţii spitaliceşti
Mircea Avrămescu, fiul victimei: A fost diagnosticată cu o infecție intraspitalicească, clostridium. În data de 20 aprilie mama a fost transferată la cardiologie, iar în două ore a fost transferată la ATI, la terapie intensivă. Am auzit-o ţipând când spunea că are dureri mari de stomac, iar o doamnă asistentă mi-a spus că mi se pare mie.
Pe 22 aprilie, femeia a murit, iar certificatul de deces arată, într-adevăr, prezenţa unor perforaţii gastrice, iar alte analize scot la iveala infecţia nozocomială, luată din spital.
- "A greşit, a atins un vas de sânge". Tatăl băiețelului mort pe masa de operație, în Focșani, acuză medicii...
- Drama unor părinți din Timiș care și-au pierdut bebelușul înainte de naștere. Acuzații de malpraxis: ”Ne-a...
- A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi...
Mircea Avrămescu, fiul victimei: Consider că a murit datorită faptului că nu a fost hrănită corespunzător, datorită antibioticelor administrate, foarte puternice. La ATI decesul a fost provocat de fisurile în stomac care i s-au găsit.
Fiul femeii a depus plângeri atât la Poliţie, cât şi la Colegiul Medicilor.
Delia Râșnoveanu, manager Spitalul de Urgență Brăila: Deocamdată, persoana respectivă s-a înscris în audiență și urmează să vină să rezolvăm și așteptăm documente de la Colegiul Medicilor în funcție de ce urmează să facem.
Elena Ostache, purtător de cuvânt IPJ Brăila: În cauză a fost dispusă efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Deocamdată, ancheta polițiștilor cercetează doar fapta. În funcție de rezultatul necropsiei, aceştia vor decide dacă îi vor cerceta şi pe angajaţii spitalului.