Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ce pățesc după vârsta de 30 de ani femeile care își injectează botox sau acid hialuronic. 40% ajung la bisturiu

Plătesc pentru greşelile tinereţii. Tot mai multe femei ajung pe mâinile medicilor după ce s-au injectat cu acid hialuronic şi toxină botulinică de la vârste fragede. 40% dintre româncele de peste 30 de ani vin să îşi corecteze cu bisturiul greşelile făcute din cauza injectărilor repetate, spun medicii. 

De la 28.10.2024, 22:15
WhatsApp
Vezi și:

Andra are 26 ani și în urmă cu 8 ani și-a făcut prima intervenție la buze. A repetat apoi, în fiecare an, procedura. Cu timpul, intervențiile s-au înmulţit exponenţial.

"Am început să îmi fac de la vârsta de 18 ani. Când o să apară mai multe imperfecțiuni o să apelez la mai multe proceduri ca să par mult mai tânără. În momentul de față pot să spun că sunt puțin dependentă pentru că am o stare de anxietate și nu mă simt bine cu mine. La final de lună o să am programare să îmi pun un mililitru de acid hialuronic în buze", a declarat Andra.

Andra se teme că în câţiva ani ar putea ajunge la bisturiu pentru a corecta efectele lăsate de injecţiile repetate. 

"Se întâmplă frecvent să injectăm toxină botulinică și să cadă pleoapele. Este o reacție care trebuie reversată. Acidul hialuronic rămâne în țesut și dă o reacție tip fibros în timp", a explicat Amalia Anghel, medic dermatolog.

Pe acelaşi subiect

Tot mai multe femei apelează la botox și acid hialuronic

Medicii din Marea Britanie au constatat că tot mai multe femei între 30 şi 40 de ani se gândesc că vor ajunge pe masa de operaţie în mai puţin de 10 ani, din cauza botoxului şi a acidului hialuronic pus de la vârste fragede. 

"Au o laxitate cutanată mare, un exces de piele. Au acumulare a țesutului adipos în zona inferioară a pielii. Faceliftul înlătura excesul de piele și repoziționează musculatura pielii", a declarat Alina Mîtcan, medic chirurg plastician.

Uneori e nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale, pentru a corecta zonele în care a fost injectat botox sau acid hialuronic un timp îndelungat.

Imediat după majorat, tot mai multe tinere recurg la intervenții minim invazive pentru a-și corecta presupusele defecte. Încep cu doar câțiva mililitri, apoi nu se mai pot opri.

În era tehnologiei, imaginea și stima de sine a tinerilor este grav afectată de trendurile și standardele de frumusețe impuse pe rețelele de socializare. 

"O viaţă de vis, un trup de vis, un chip de vis. Şi în felul acesta pleacă de la un stimul mic, crezând că îşi aduce o mică îmbunătăţire, după care îşi creează o anumită dependenţă din dorinţa de a atrage în permanenţă atenţia. Nici 1% dintre ele nu se raportează la un bărbat anume în momentul în care îşi fac tratamentele respective", a explicat Constantin Cornea, psiholog.

Din dorinţa de a fi mult mai frumoase, multe tinere din România au ajuns mutilate de medici

În luna martie a acestui an esteticianul supranumit "medicul vedetelor" a ajuns să fie cercetat după ce pe numele lui au fost ]nregistrate zeci de acuzaţii.

"Domnul doctor a zis că este ceva normal. Mi-au rămas nişte cicatrici enorme", a povestit o victimă a esteticianului.

Pentru astfel de intervenţii tinerele plăteau mii de euro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

acid hialuronic botox operatii estetice interventii estetice
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024