Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie din Capitală, reţinută după ce s-a dat drept medic timp de aproape 2 ani. Făcea injectări cu acid hialuronic la clinici fără autorizaţie sanitară

O femeie care a pretins că este medic şi a făcut zeci de intervenţii la sedii fără autorizaţie sanitară din Capitală şi din Constanţa a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţişti.

de Redactia Observator

la 27.03.2024 , 16:50

O femeie din Capitală, reţinută după ce s-a dat drept medic timp de aproape 2 ani. Făcea injectări cu acid hialuronic la clinici fără autorizaţie sanitară O femeie din Capitală, reţinută după ce s-a dat drept medic timp de aproape 2 ani. Făcea injectări cu acid hialuronic la clinici fără autorizaţie sanitară - Instagram

UPDATE - Femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraţilor cu propunere legală.

”De asemenea, în contextul efectuării percheziţiei domiciliare, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, care au constatat lipsa documentelor de reglementare sanitară şi a autorizaţiilor de funcţionare, femeii în cauză fiindu-i aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 70.000 de lei, conform HGR 817/2011”, transmite Poliţia Capitalei, potrivit news.ro.

”Astăzi, 27 martie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice  - Sector 2 au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi înşelăciune”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Articolul continuă după reclamă

Femeia s-a ales cu aproape 20.000 de lei din intervenţiile realizate

Pe acelaşi subiect

Potrivit sursei citate, încă din august 2022, fără a deţine un titlu oficial de calificare în medicină, o femeie ar fi exercitat profesia de medic, pe teritoriul ţării noastre, prin efectuarea, în mod repetat, de intervenţii chirurgicale estetice minim invazive.  

”În concret, bănuita ar fi desfăşurat acte specifice profesiei de medic plastician/estetician sau dermatolog, pentru cel puţin 20 de femei, constând în injectări cu acid hialuronic, precum şi alte proceduri, la un sediu fără autorizaţie sanitară de funcţionare din Capitală, cât şi la un sediu din judeţul Constanţa. Astfel, bănuita ar fi obţinut foloase patrimoniale de la persoanele vătămate, în urma prestării acestor servicii medicale nespecializate şi neautorizate, în valoare de aproximativ 19.800 de lei”, a mai transmis Poliţia.

Anchetatorii au făcut o percheziţie, fiind identificate şi ridicate mai multe probe.

La ora transmiterii acestei ştiri, femeia este la audieri la sediu SICE 2, urmând a fi audiaţi şi mai mulţi martori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O femeie din Capitală, reţinută după ce s-a dat drept medic timp de aproape 2 ani. Făcea injectări cu acid hialuronic la clinici fără autorizaţie sanitară