Antena LIVE

Înotul, o alegere sănătoasă pentru copii: "Bebeluşii au reflexul de scufundare încă din burtica mamei"

Dacă există un loc în care bebeluşii se simt în largul lor, în afară de braţele mamei, atunci acel loc este în apă. Este de altfel şi foarte sănătos. În braţele mămicilor şi atent supravegheaţi de specialişti, cei mici învaţă să înoate, fac scufundări şi multe exerciţii benefice pentru sănătate.

De la 16.06.2021, 10:56

Cel mai mic bebeluş are trei luni, iar cel mai mare copil - cinci ani. Toţi învaţă abecedarul înotului. În preajma părinţilor care nu mai au nicio emoţie, copiii ajung singuri la cercurile de pe fundul bazinului ori fac pluta.

"Îi place să se scufunde după cercuri, diverse obiecte. Face exerciţii, dar şi cântecele şi joacă împreună cu copiii de la piscină", a declarat unul dintre părinţi.

O zi la bazin începe cu o repriză de încălzire. Apoi, cei mici fac diverse exerciţii care întăresc sistemul imunitar şi musculatura şi îi ajută să se dezvolte armonios.

"Îi place, a învins frica de apă. Are o dexteritate la mişcare, am simţit după primele dăţi de bebe bălăceală că a fost mult mai degajat, mai flexibil, a început să socializeze cu copiii, să-şi schimbe jucăriile", spune una dintre mămicile care şi-a adus copilul la înot.

Pe acelaşi subiect

"Studiile ştinţifice spun că bebeluşii au reflexul de scufundare încă din burtica mamei, aşa că ei dacă vin într-un mediu acvatic de la 3 sau 4 luni au încă acest reflex. Acest reflex se păstrează până la 9 sau 10 luni, depinde", a declarat Camelia Ștefan, instructor de înot.

Un copil care începe cursurile de înot pe la 4-5 ani va deveni un adult sănătos şi care se va bucura de vacanţele la mare.

Ți-a plăcut acest articol?

bebelusi inot
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024