O femeie susţine că a născut 10 bebeluşi, în Africa de Sud. Aceasta era deja mamă de gemeni
O femeie din Africa de Sud a născut, prin cezariană, zece copii. Medicii au afirmat că proaspăta mămică a doborât un record mondial în ceea ce privește sarcinile multiple, scrie Daily Mail.
Gosiame Thamara Sithole, în vârstă de 37 de ani, deja mamă de gemeni, a născut luni, prin cezariană, zece bebeluși. Soțul femeii spune că cei șapte băieți și cele trei fete au venit pe lume fără să fie nevoie de tratamente pentru fertilitate. Pe de altă parte, specialiștii spun că astfel de nașteri multiple sunt rezultatul procedeelor de reproducere asistată, prin care unul sau mai mulți embrioni se formează în laborator, apoi sunt plasați în uter.
Această naștere vine la doar o lună după ce o femeie din Maroc a născut nouă copii, într-un alt caz despre care se crede că ar fi rezultatul tratamentelor de infertilitate.
Tatăl celor zece copii, care momentan nu are un loc de muncă, spune că este extrem de emoționat, în urma fericitului eveniment, scrie Daily Mail.
Femeia a povestit pentru presa locală că, initial, medicii i-au spus că este însărcinată cu șase copii. Proaspăta mamă a mărturisit că a avut o sarcină grea, acuzând stări de greață și dureri la nivelul picioarelor.
Copiii care apar pe lume în urma acestor sarcini multiple sunt, de cele mai multe ori, subnutriți, din cauza faptului că organismal mamei depunde eforturi pentru a menține atâția feți în viață.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰