Ioana Mihăilă îl acuză pe Florin Cîțu că lasă medicii din România fără bani de salarii: ”Sunt eroii acestui război cu un virus perfid”
Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă (USR) susţine că în timp ce premierul demis Florin Cîţu "se joacă de-a «rotativa» cu PSD", Ministerul Sănătăţii nu are bani pentru salariile din decembrie ale medicilor, care sunt "eroii acestui război cu un virus perfid".
De Redactia Observator la 18.11.2021, 12:15Fostul ministru al Sănătăţii, din partea USR, îl acuză pe Florin Cîțu că lasă medicii din România fără bani de salarii.
"Florin Cîţu bate record după record şi lasă medicii din România fără bani de salarii. În vara acestui an lăsa personalul din centrele de vaccinare neplătit cu lunile. Promitea că la rectificare vor fi bani. Acum, ministrul interimar Cseke Attila trage si el semnalul de alarmă. Şi spune clar că fără o nouă rectificare nu se vor plăti salariile a zeci de mii de medici în decembrie", scrie Ioana Mihăilă, joi, într-o postare pe Facebook.
Ea adaugă că medicii sunt "eroii acestui război" cu virusul SARS-CoV-2.
"Iar Florin Cîţu se joacă de-a «rotativa» cu PSD. Medicii sunt eroii acestui război cu un virus perfid. Ei ne tratează, ei salvează vieţi. De ce nu-ţi pasă de ei, Florin Cîţu?", conchide Mihăilă.
- Ultimul apel al unui bolnav de Covid către soția sa. Medicii abia i-au ghicit PIN-ul de la telefon. ”Tu să te...
- Purtarea măștilor reduce incidența Covid cu 53%. Concluziile primului studiu global privind măsurile de...
- INSP: Aproape 70% din cazurile de COVID din ultima săptămână sunt la persoane nevaccinate
Ministerul Sănătății nu are bani pentru salarii în decembrie
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat, miercuri seară, că 74.000 de salariaţi din sistemul medical – medici şi asistenţi din UPU, personal din DSP-uri, din serviciile de Ambulanţă, rezidenţi - nu au asigurat în acest moment salariul pe care ar trebui să-l primească în 15 decembrie. Ministrul a explicat că în următoarele 10-12 zile ar trebui găsite soluţii juridice, în lipsa unei rectificări bugetare.
„Încă n-am depășit o anumită limtă în care am intra în întârziere de plată a salariilor la 15 decembrie, dar sigur am semnalat această problemă pentru că trebuie să fim preventivi și să nu ajungem în această situație”, a mai spus Cseke Attila.