Judeţul cu cea mai mare criză de medici: doar 235 la 193.000 de locuitori. Vrea să îi aducă din Sri Lanka, Nepal şi Vietnam
România trece printr-o criză acută de medici în oraşele mici şi la ţară. Peste jumătate din doctori lucrează în Bucureşti şi în cinci judeţe. Dumnezeu cu mila pentru cine trăieşte în celelalte zone. Cea mai gravă situaţie este în judeţul Tulcea. Un medic are în grijă aproape 1.000 de suflete. Cel mai bine stă Capitala: 1 la 133 de locuitori. Soluţia ar putea fi doctori din Sri Lanka, Nepal şi Vietnam, începe să creadă directorul spitalului din judeţul cu cei mai puţini specialişti.
De Redactia Observator la 21.03.2023, 19:38Tulcea. Judeţul cu cei mai puţini medici din ţară. Doar 235 la aproape 193.000 de locuitori. Spitalul Judeţean are anunţuri mari, chiar pe prima pagină - angajează medici din multe specialităţi şi are oferte avantajoase pentru ei.
Judeţul cu cea mai mare criză de medici
"Pediatri - dacă găsim încă unul ar fi o minune, dar nu cred. Neonatologi mai avem nevoie, neurolog mai avem nevoie, poate şi un cardiolog. Le place la oraşele mari, unde este entertainment, viaţă culturală, viaţă de toate felurile. Mai puţin într-un orăşel mic şi gri. Unui om câţi bani poţi să îi dai? Cât vă dau eu ca să veniţi să staţi în Tulcea?", spune Tudor Năstăsescu, manager spital Tulcea.
Mirajul oportunităţilor din oraşele mari a format o prăpastie în ţară. Peste 50% dintre medicii cu liberă practică din România sunt concentraţi în zonele universitare, adică Bucureşti şi cinci judeţe: Dolj, Timiş, Cluj, Mureş şi Iaşi. La polul opus, 12 judeţe au sub 500 de medici, iar alte trei - Călăraşi, Giurgiu, Tulcea - sub 300 de doctori din toate specializarile.
- O problemă tehnică a "îmbolnăvit" sistemul medical, deşi s-au dat sute de milioane de euro. Bolnavii şi medicii...
- Ce salarii au medicii din România în 2023. Cum le sunt plătite gărzile anul acesta
- Un spital mare din România a rămas fără cardiologi. Colaboratorii refuză să mai vadă pacienţi în afara...
"Avem anumite specialităţi neacoperite: ATI, neonatologie. Deficitul este tot în aceste 36 de judeţe, pe când în celelalte, în zonele universitare, este un exces de medici. Există un dezechilibru", susţine Daniel Coriu, preşedinte Colegiul Medicilor.
40.000 de medici au părăsit ţara în 10 ani
Oraş mare sau mic, lupta e oricum acerbă. Am rămas cu aproximativ 55.000 de medici cu drept de liberă practică în ţară. Alţi 40.000 au părăsit România în ultimii 10 ani. Andreea Ioaneş a făcut rezidenţiatul în Epidemiologie la Bucureşti şi a ajuns în 2020 la spitalul orăşenesc Mioveni.
"Este un spital frumos nou, e aer curat şi oamenii au nevoie şi de asistenţă medicală, dar nu a fost aşa", spune Andreea Ioaneş, medic epidemiolog. A făcut naveta 10 luni, dar a hotărât să se întoarcă acasă, la Bucureşti. "Să fiu aproape de familie şi oportunităţile aici sunt mult mai multe. Pot să particip la mai multe cursuri, pot să îmi găsesc şi al doilea job mult mai uşor şi sunt mai multe facilităţi", adaugă ea.
Cerinţele medicilor. De ce aleg oraşele mari
Medicii tineri spun că oraşele îi lipsesc şi de oportunităţi şi, mai grav, de posibilitatea de a oferi pacienţillor un act medical corect. Livia Georgescu a prins un post de pneumolog la spitalul de pneumoftiziologie Drajna, din Prahova, dar nici ea nu a rezistat mult în provincie.
"Spital mic, greu de gestionat. Greu de transferat un pacient, greu de moniorizat. Tu ai resurse minime, eşti singur de gardă, următorul spital e la câţiva kilometri buni, nu ai maşină de transport, nu ai oxigen mobil, eşti legat de mâini şi de picioare, în defavoarea pacientului pe care nu ai cum să îl ajuţi", mărturiseşte Livia Georgescu, medic pneumolog.
Lipsa medicilor pare o boală naţională. În ianuarie, la spitalul judeţean de la Ploieşti, mai mulţi pacienţi au fost trimişi acasă fie pentru că nu existau medici de gardă, fie pentru că medicul angajat cu ora a refuzat să consulte bolnavii pentru că i se terminase programul. "E o formă de supravieţurire prin care avem doi medici colaboratori. Secţia de cardiologie, e adevărat, nu este acoperită întru totul", spune Marian Albu, şef secţie cardiologie Spitalul Judeţean Ploieşti.
Unele spitale oferă cazare medicilor
Directorul spitalului judeţean de la Ploieşti are nevoie de cel puţin 54 de medici în plus, pe care nu îi găseşte cu toate că le oferă cazare, prime de instalare şi bonusuri pentru ore suplimentare. La Slatina, aceeaşi situaţie. Conducerea este îngrijorată. Creşte uimitor de repede numărul pacienţilor tot mai tineri care ajung la urgenţă cu accidentele vasculare şi infarct miocardic.
Florin Popa face naveta cel puţin două ore pe zi, dus-întors o oră, de la Craiova la Spitalul Judeţean Slatina. Sunt mulţi doctori în situaţia lui, dar multe secţii sunt în continuare descoperite: cardiologie, oncologie şi radiologie. "Uşor, uşor atragem mulţi colegi din aceste specialităţi. Se îndreaptă către mediul privat deoarece e mult mai uşor, nu sunt gărzi. Vorbim de colegi care fac şi 9 gărzi pe lună, este destul de mult", afirmă Florin Popa, director medical Spitalul Judeţean Slatina.
La nivel naţional, cea mai mare criză este în secţiile de terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie, chirurgie, epidemiologie, hematologie.
Soluţia posibilă: medici aduşi din India
"Unica soluţie este să înceapă să vină pe aici din Sri Lanka, Nepal, Vietnam, dar în cantităţi mari, nu aşa, cu ţârâita, şi cu familiile, pentru că se drege treaba, se repopulează frumos", crede Tudor Năstăsescu, manager spital Tulcea.
Judeţele cu cei mai puţini medici în 2021:
- Tulcea - 235
- Călăraşi - 245
- Giurgiu - 252
- Ialomiţa - 320
- Sălaj - 372
- Covasna - 383
Judeţele cu cei mai mulţi medici în 2021:
- Braşov - 1.698
- Bihor - 1.777
- Constanţa - 1.898
- Mureş - 2.330 în sistemul public, 186 în sistemul privat
- Dolj - 2.603
- Iaşi - 3.123
- Timiş - 3.415
- Cluj - 3.574
- Bucureşti - 12.899